X 
Preşedintele stiri: 4167

Concertul al Tamarei Gverdțiteli și al trupei ABBORN a fost amînat pentru 15 noiembrie

13 sep. 18:20   Afiș
7 ore in urma 1872 0

Concertul de excepție al Tamarei Gverdțiteli și al trupei ABBORN - A Tribute Show to ABBA, una dintre cele mai renumite trupe tribut ABBA din Europa, a fost amînat din cauza vremii nefavorabile de pe 14 septembrie pe 15 noiembrie.

Anterior a fost planificat ca acest eveniment de neuitat să aibă loc la „Teatrul Verde” din Chișinău pe 14 septembrie, la ora 19:00, dar, deoarece de pe 14 septembrie ora 03:00, pînă pe 15 septembrie ora 06:00 meteorologii au anunțat cod portocaliu și cod galben pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în această perioadă fiind așteptate ploi puternice, însoțite de descărcări electrice și rafale de vînt de pînă la 15-20 m/s, s-a decis amînarea acestui concert pe 15 noiembrie.

Iar de data aceasta, condițiile meteorologice nu vor împiedica desfășurarea concertului, deoarece acesta va avea loc în complexul multifuncțional sportiv și de divertisment Arena Chișinău.

În cadrul concertului de excepție de pe 15 noiembrie, de la Chișinău, pe scenă vor urca mulți artiști autohtoni cunoscuți, precum și invitații speciali Tamara Gverdțiteli și trupa tribut ABBA ABBORN.

Celebra cîntăreață georgiană va susține un concert de zile mari. Ea va fi acompaniată de Orchestra Municipală de Cameră ”Camerata Chișinău”, sub conducerea dirijorului Denis Ceausov.

Pentru prima dată, orchestra simfonică va fi acompaniată de trupa ABBORN - A Tribute Show to ABBA, una dintre cele mai renumite formații de tribut ABBA din Europa, care a susținut peste 5.000 de concerte.

Alături de ABBORN, pe scenă vor urca artiști celebri precum Constantin Moscovici, Cristofer Moscovici, Tatiana Heghea, Aurel Chirtoacă, Natalia Proca, Costi Burlacu, Corina Țepeș, Lucia Bejenari și Laurențiu Popescu.

Acest spectacol promite o seară plină de muzică și emoții, recreînd magia concertelor ABBA care au cucerit întreaga lume.

Nu ratați ocazia de a participa la acest spectacol deosebit și de a vă bucura de muzică live la cel mai înalt nivel!


Sponsorul general al evenimentului este DAAC-Hermes și Land Rover Moldova. Partenerii media sunt Moldoveni.md și Noi.md. Biletele pot fi procurate pe platforma iTicket.md.

0
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав