Stăpînul găurilor negre din satul Butuceni

Profesorul Victor Borșevici – doctor în științe, fost ambasador al Republicii Moldova în China, este cunoscut ca persoană publică, expert în istorie, publicist și polemist strălucit. Dar, după cum s-a dovedit, această personalitate multilaterală mai are o fațetă, mai puțin cunoscută publicului larg. Ani în șir, în pitorescul sat Butuceni din preajma Orheiului Vechi, a fost preocupat de cosmosul mare - a studiat originea Universului și rolul găurilor negre în formarea lui. Iar munca îi este recunoscută la nivel internațional. Aparent, cerul deasupra Butucenilor are niște calități speciale: de acolo constelațiile și galaxiile îndepărtate se văd mai bine.

În interviul pentru site-ul Noi.md savantul a povestit cum a mers spre descoperirile sale și ne-a arătat, că evoluția reflecțiilor științifice poate fi nu mai puțin interesantă ca un roman de aventuri.

Motivul interviului nostru de astăzi este un eveniment pozitiv. Discursul dumneavoastră despre găurile negre în cadrul Forumului Internațional al astrofizicienilor în luna iulie, curent, a fost înregistrat de NASA și publicat de prestigioasa publicație internațională World Scientific. Așa este?

Nu e chiar așa. Evenimentul a fost următorul. Pentru prima oară, Moldova a fost inclusă în Comitetul Internațional coordonator al Forumului Internațional al astrofizicienilor și astronomilor în numele lui Marcel Grosman.

Marcel Grosman a fost un mare matematician, prietenul personal al lui Albert Einstein. Anume el l-a familiarizat pe Einstein cu tehnica calculului tensor, fără de care ar fi fost imposibilă crearea teoriei generale a relativității. Iar forumul internațional, care îi poartă numele, este dedicat în special problemelor ce țin de spațiu, de teoria generală a relativității, de modul în care a apărut și a fost creat Universul nostru, galaxiile, materia - adică tot ce vedem în jurul nostru.

La un astfel de for și cu un statut așa de înalt, Moldova participă pentru prima data. De obicei, mai ales ”deștepții” noștri locali, ne consideră o țară agricolă, întunecată, înapoiată... Iată că nu este tocmai așa! Țara noastră mică, situată la intersecția tuturor căilor și popoarelor, are un mare potențial creativ. În toate domeniile. Șah - băieții noștri i-au învins pe marii maeștri mondiali (adică Ivan Skitsko și Viorel Bologan – nota red.), dansurile de salon - băieții noștri sunt campioni europeni de mulți ani! Acum a pornit o serie întreagă: halterofili, luptători, boxeri, cine vreți... Aveam și o școală de fizică și matematică foarte puternică. Țara noastră este bogată în talente. Întrebarea este ce am făcut noi cu aceeași Academie de Științe, cu știința noastră și cu educația noastră.

Dar cugetările nu pot fi lesne eradicate. Cugetul omului este ca o plantă sălbatică, el sparge ciulinii și depășește toate problemele.

Dar să revenim la raportul prezentat de mine. Primul discurs a fost acum trei ani, la precedentul forum MG-16, datorită lui a apărut articolul meu despre găurile negre. El poartă titlul de donație al profesorului Remo Ruffini, liderul permanent al acestui forum internațional de prestigiu. Și ce-i interesant, această lucrare a fost publicată de una dintre cele mai competente publicații internaționale - World Scientific. Acest articol a fost înregistrat de NАSА. Mai mult – eu am obținut indexul DOI, care îmi permite deja să-I recenzez eu pe alții. Adică, am fost recunoscut ca specialist în domeniul dat. De aceea pentru mine este așa de important că această lucrare a fost înregistrată de NАSА.

Printre documentele prestigiosului forum MG-17 se numără opera compatriotului nostru profesor Borșevici.

Și în baza acestui fapt, Moldova reprezentată de persoana mea, a primit invitația de a se alătura Comitetului Internațional de Coordonare al acestui forum astrofizic și cosmologic.

Acum, după trei ani, eu am pregătit următorul raport, și mai avansat, și mai fundamentat în baza noilor observații, cu care am evoluat la forum în anul curent.

Acum are loc o întreagă revoluție în observațiile astronomice! Telescopul spațial James Webb, dezvoltat de NASA, a apărut recent. Acesta este fantastic de scump, cu capacități incredibile. Recent, NASA împreună cu Agenția Spațială Europeană (ESA), a descoperit o galaxie surprinzător de asemănătoare cu Calea Lactee, care s-a format în vremuri incredibil de vechi.

Cum e posibil? Această descoperire pune sub semnul întrebării modelele cosmologice existente, care sugerează că astfel de galaxii trebuie să se fi format mult după Marea Explozie. Poate că procesul de formare a galaxiilor a început mult mai devreme de cum credeam noi. Datele noi sugerează, că materia din Univers a început să se concentreze în structuri mari imediat după Marea Explozie. Este exact ceea ce am reușit eu să demonstrez.

Ce am făcut eu? Un lucru foarte simplu. În zilele noastre, teoriile noi, non-standard, care provoacă închipuirile clasice, sunt foarte populare. S-a ajuns chiar la punctul, în care chiar și Einstein, ale cărui predicții se confirmă cu o exactitate incredibilă, este pus la îndoială. Dar, studiindu-i lucrările, am descoperit că în ultima sa publicație, Einstein a scris că, din moment ce lumea este și discretă (cuante), și continuă (spațiu-timp) în același timp, singura modalitate de a uni aceste principii este o oarecare algebră necunoscută. Și eu am găsit această algebră.

Mai departe. În anii 70 ai secolului trecut, fizicianul teoretician israelian Yakov Bekenstein, care studia găurile negre, a descoperit că acestea trebuie să aibă entropie. Este o noțiune complexă, asociată cu măsurarea complexității sistemului.

Studiind găurile negre, Yakov Bekenstein a dedus formula entropiei, în care toate cele patru constante fundamentale convergeau miraculos: gravitațională, viteza luminii, constanta lui Planck și constanta lui Boltzmann. Aceasta a fost o decizie îndrăzneață, deoarece Bekenstein a reușit să combine teoria relativității, mecanica cuantică și termodinamica. În articolul său, el a recunoscut că a recurs la mecanica cuantică, aproape disperat să găsească o altă soluție. Acest caz ilustrează perfect modul în care descoperirile științifice se nasc adesea în chinul unor idei îndrăznețe și neașteptate.

Hawking (Stephen Hawking, astrofizician britanic, primul care a prezentat o teorie cosmologică ce combina conceptele de relativitate generală și mecanică cuantică – nota red.), după ce a aflat despre asta, la început a crezut că Bekenstein a scris niște aiureli. Dar iată chestia: în știință, la început tot noul pare a fi o aiureală, apoi toți încep să o folosească, de parcă ar fi inventat-o ei înșiși. Dar Hawking, care și așa avea idei suficiente pentru toți, a dedus o formulă pentru temperatura unei găuri negre și radiațiile asociate cu ea.

Și ce am făcut eu? Mi-a atras atenția cartea fizicianului-teoretician american Leonard Susskind „Bătălia mea la gaura neagră”, care povestește despre duelul său intelectual captivant cu însuși Stephen Hawking. În centrul disputei a fost faimosul paradox al informațiilor despre găurile negre și, potrivit lui Susskind, el a fost cel care a ieșit învingător din această confruntare.

În această carte era menționată lucrarea lui Bekenstein, eu am luat această lucrare, și am găsit în ea un termen care pentru mine a răsunat ca harpele îngerilor, serafimilor și heruvimilor: „informație”. Fiind expert în teoria informației, mi-am zis: „Hopa, asta devine interesant”.

Și am decis… După ce am legat entropia găurii negre cu temperatura , am încercat să calculez această temperatură folosind mai multe metode independente. Așa-s eu: un mare visător la etapa căutării, dar cel mai mare critic și autocritic la etapa rezultatului. Acesta este singurul mod de a crea ceva util în știință. La început inventează ceva ce îți dorești, apoi fii nemilos cu tine însuți, caută punctele slabe. Și am descoperit, că pe diverse căi eu obțin același rezultat, oarecum diferit de rezultatul lui Hawking.

Valoarea temperaturii pe care am obținut-o se deosebea printr-un factor interesant - 2π. Adică, raportul dintre cerc și rază.

Am cugetat asupra acestui fapt, și mi-am spus: „Hei, băiete, poate ai dreptate? Dacă obții același lucru pe căi diferite, înseamnă că Hawking nu a ținut cont de ceva, probabil că ceva nu i-a reușit?

Inițial, am crezut că o gaură neagră nu este o gaură, da o sferă foarte-foarte subțire, ca un balon, care este constituit din lumină. Dar lumina închisă în această sferă nu se mișcă, ea parcă tremură și vibrează. Dar atunci ea trebuie să aibă o anumită masă, așa-numita masă de repaus. Dar ce masă poate avea lumina? Am găsit răspunsul în lucrările oamenilor de știință germani, care au descoperit un condensat de fotoni - starea luminii care are proprietățile materiei. Și, apropo, unul dintre savanți scrie că acesta este un condensat bidimensional, adică o peliculă.

Da mie și anterior îmi trecea prin cap, că natura fizică a acestui fenomen era anume asta. M-am agățat de această idee. Din moment ce a fost găsit experimental, înseamnă că-s pe drumul cel bun. Acum uite: dacă închizi această peliculă pe tine, vei primi un balon umflat. O sferă. O forță gravitațională incredibilă încearcă să o comprime, dar exact aceeași forță cuantică a condensatului fotonic contracarează acest lucru. Încep să fac calcule și, ca din cornul belșugului, au început să iasă formule și ecuații. Îmi zic: Doamne, ce dreptate a avut Einstein! Ecuația era foarte simplă. Căci, ce a spus Einstein? Că trebuie să existe ceva, care leagă teoria cuantică și teoria generală a gravitației.

Și ce este caracteristic mecanicii cuantice? Unda. Teoria undelor, undele probabilității. Iar unda întotdeauna are o lungime, adică o dimensiune. Iar dimensiunea este geometrie. Și acum, îmi spun, imaginează-ți, această minge, această gaură neagră are un meridian, un ecuator, orice. Cu ce ​​ar trebui să fie el egal? 2πR. Această formulă se găsește peste tot în natură. Îmi spun: ce va fi, dacă lungimea de undă a luminii condensate va fi egală cu acest meridian? De aici a început totul, mai ales că condensatul fotonic a fost prezis de același Einstein.

În mai mulți ani de muncă am citit sute de articole, zeci de cărți în care am tot căutat paradoxuri. În general, savanților nu le plac paradoxurile, ei mereu încearcă să le ocolească. Ce este un paradox? Ceva, care nu încape în cadrul obișnuit, ceva ne-standard, și deci anume acolo este cheia misterului. Și am început să caut aceste paradoxuri.

Admitem că o gaură neagră, cum spune Hawking, emite lumină. Și ce e cu informațiile acumulate? Eu am presupus, că aceste informații pot fi codificate în fotonii emiși de gaura neagră. Fiecare foton transportă un bit de informație, iar totalul fotonilor emiși poartă toată informația absorbită de gaura neagră. Am început să verific toate acestea pe alte lucruri. Și pe măsură ce găsesc mai multe astfel de „paradoxuri”, teoria mea se confirmă.

În cele din urmă, s-a dovedit că găurile negre s-au născut chiar la începutul Marii Explozii. Starea inițială a materiei era un condensat de fotoni tridimensional - o stare supra-densă a luminii. Lumina a fost la început. Imaginați-vă că aveți un cazan, iar în el există granule, adică particule elementare de lumină - fotoni Planck, care au cea mai mică dimensiune posibilă. Cu toate acestea, această stare a fost extrem de instabilă. Durata de viață a acestui „cazan” este egală cu timpul Planck (o valoare care caracterizează limitările fundamentale ale proceselor fizice – nota red.). Dacă scrieți un 0, apoi virgulă și 44 de zerouri după ea, și după ele scrieți cifra 1, acesta va fi timpul Planck. E greu de imaginat. Dar în ceea ce privește sistemul Planck, toți fizicienii au fost de acord că acesta este un sistem foarte serios. Eu am ajuns la el din cu totul altă parte. Am calculat că Universul vizibil pentru noi, care a constat inițial din astfel de particule Planck (așa-numitul „spațiu granular”), a suferit o explozie într-o secundă Planck, în urma căreia spațiul-timp a trecut de la o stare discretă la una continuă, plină cu fotoni Planck liberi, găuri negre primare și unde gravitaționale.

Apoi, am calculat diferiți parametri ai Universului în expansiune rapidă. Și acum întrebarea: băieți, da de unde a venit materia? Încă Stephen Hawking a spus că este posibil ca materia să se fi născut din găurile negre inițiale, însă ceva nu se potrivea, nu i-a ieșit. Eu zic: ei bine, hai să încercăm cu presupunerea noastră. Am calculat. S-a dovedit că productivitatea descendenților acestor găuri negre inițiale a fost suficientă pentru a da naștere stelelor, galaxiilor și materiei obișnuite.

Dar aici apare următoarea întrebare: cum au apărut uriașele găuri negre super-masive în centrele galaxiilor? Imaginați-vă un vârtej cosmic uriaș, în centrul căruia se află un monstru invizibil - o gaură neagră super-masivă. În galaxia noastră Calea Lactee, acest monstru este de aproximativ patru milioane de ori mai greu ca Soarele. Dar există galaxii, în care acești monștri au dimensiuni și mai mari. De exemplu, în galaxia M87, gaura neagră centrală este de miliarde de ori mai masivă ca Soarele.

Dar iarăși – nu se potrivește. Cum au apărut găurile negre de dimensiuni așa de colosale? Ce a fost chiar la începuturile Universului? Pentru mine era clar că în acea perioadă se formau găurile negre inițiale, care ulterior au suportat numeroase cicluri evoluționiste: generațiile vechi mureau, iar cele noi creșteau, absorbind energia de radiație a celor vechi. Printre aceste găuri negre, au existat unele, a căror masă inițială a fost semnificativ mai mare. Ecuațiile mele au arătat că dimensiunile lor puteau atinge valori super-masive. Probabilitatea este foarte mică, dar scuzați, în spațiu nu există nici foarte multe găuri negre super-masive.

Cum am dedus această ecuație? Am decis să încerc din punct de vedere al teoriei informației. Aria unei găuri negre este proporțională cu cantitatea de informații pe care o conține. Dacă suprafața este mai mare, este mai mare și capacitatea sa de a absorbi lumina în stadiile incipiente. Scriu o ecuație simplă, mă uit la soluția ei și văd că are loc nu o creștere exponențială, ci una hiper-exponențială. La început am fost surprins. Am calculat. Mă uit, - băieți, ele s-au format cu mult timp în urmă! Și dacă telescopul ”James Webb” spune: iată, în centru este o gaură neagră super-masivă, în jurul ei este o galaxie destul de mare, și toate acestea s-au produs cu mult timp în urmă, dar asta nu se poate, eu îi răspund: încă cum se poate!

Așa că, dacă mă vor întreba ce am făcut acolo, voi spune: unu - am clarificat cum era starea inițială a Universului nostru vizibil, ce și cum a explodat, cum e cu găurile negre inițiale, cum s-au format, ce este materia întunecată și că acestea-s acele găuri negre, care au greutatea unui asteroid și dimensiunea unei particule elementare.

Da ce este energia întunecată? Studiez ipoteza Anderson (Paul Anderson - fizician, laureat al Premiului Nobel - nota red.), care a sugerat că energia întunecată, pe care nimeni nu o înțelege, este energia radiației gravitaționale. Am urmat din nou calea recomandată de Einstein: algebra! Și am reușit să calculez, că practic cea mai mare parte a acestei energii întunecate exista deja în universul inițial din contul insuficienței masei materiei întunecate.

Asta a făcut știința moldovenească timp de șapte ani printre stanele de piatră de la Butuceni, și despre asta raportează poporului nostru drag.

Lucrarea Dvs. va avea o aplicație practică?

La această conferință am cunoscut un savant din India pe nume Gautama. În lume, hindușii au faima unor programatori și matematicieni remarcabili. Ambii am participat la secțiunea „Universul timpuriu”. Raportul lui ținea de domeniul geometriei. Mi-a plăcut foarte mult, este un tip foarte interesant.

Ulterior, am discutat mult într-un cadru informal. Eu spun: „Ascultă, în munca ta, multe lucruri provin din geometrie, reiese că ceea ce este comun între mecanica cuantică și teoria generală a relativității este geometria. Lungimea de undă este singurul lucru pe care ele se bazează și pot fi comparate, nu există altă cale. Ar fi interesant să lucrăm împreună.”

El a mai cugetat o zi, seara vine la mine la hotel și mai stăm de vorbă trei ore și jumătate. El – un matematician puternic, dar nici eu nu-s de lăsat. Eu aveam numere pentru tot ceea ce se poate măsura, compara și așa mai departe. Cel mai mult l-a frapat numărul format din 120 de zerouri după virgulă. Este exact ceea îmi apărea în timpul acestei Mari Explozii. Discuția a fost despre „constanta cosmologică” care atunci era mult mai mare ca astăzi. După ce a văzut numărul, și-a pus creionul jos și a spus: da, asta este impresionant.

Adică, ceea ce primesc nu este o energie întunecată abstractă, ci un lucru fizic concret. Anderson a sugerat că o astfel de energie ar putea exista, iar eu am putut să demonstrez clar acest lucru.

Pentru mine, cel mai uimitor în știință este senzația că uneori descoperirile noastre ne depășesc. Marele fizician James Clerk Maxwell a remarcat odată că ecuațiile sale păreau să aibă o minte proprie. Și asta este adevărat: un om de știință nu inventează legile naturii, ci doar le dezvăluie. Dacă ecuațiile descriu realitatea, atunci ele reflectă un adevăr obiectiv, care există independent de noi. Orice realizare științifică semnificativă nu este altceva - doar descoperirea unui fragment din acest adevăr.

Mă uimește cum creierul uman este capabil să detecteze tipare. Acest lucru se aplică nu numai ecuațiilor matematice, ci și proverbelor și zicătorilor - ecuații unice ale înțelepciunii populare. Ele ne dezvăluie mentalitatea și caracteristicile diferitor popoare și culturile lor.

Acum, din spațiu să revenim pe Terra. Aici, la Butuceni, nici măcar nu în capitală, s-a format un fel de club intelectual internațional, adică vin încoace politicieni, politologi, oameni de știință, diplomați... De ce vin? Există un fel de centru de putere aici?

Da, deseori mi se spune că aici este un adevărat club. În același timp, eu nu am fost niciodată membru al unui partid. Permiteți-mi să vă spun un mare secret: nici măcar nu fost comsomolist. Nu m-am alăturat niciodată la nicio petrecere sau club. Da aici - da, a ieșit un fel de club de interese. Oamenii vin. Ambasadori, diplomați, comentatori. Le este interesant. Dacă le este interesant, discutăm.

Probabil, îi atrage și obiceiul meu de a analiza, a asculta, - spun ei, - un alt punct de vedere. Iar eu răspund: nu punctul de vedere este altul, optica voastră este alta. Dacă veți privi lucrurile nepărtinitor, fără manii și fobii de genul: acela e un monstru, da acesta - un înger, - multe se vor clarifica. Unde ați văzut monștri, unde ați văzut îngeri? Viața îl face pe om să procedeze așa sau altfel, unul este așa, altul – altfel. Asta-i tot.

Și istoria trebuie să o cunoști. Cel care nu cunoaște istoria, mentalitatea popoarelor, nu va înțelege nimic. Einstein ne-a lăsat o frază uimitoare: nu poți rezolva problemele cu aceeași mentalitate, cu care le-ai creat.

Deci, băieți, dacă cu mentalitatea voastră ați adus țara la o anumită stare și doriți cu aceeași mentalitate, ajutați de niște forțe externe sau spațiale, să schimbați ceva – nu veți reuși! Dacă nu schimbi mentalitatea, nu-ți va reuși nimic. Pe moldovean nu-l poți face neamț sau chinez, și nici nu e nevoie. De aceea chinezii trăiesc ca chinezii, nemții – ca nemții, iar noi – ca noi, respectiv. Se referă la toate popoarele, conducătorii noștri sunt la fel ca noi, și noi trăim așa cum suntem. Anume de aceea trebuie să ne respectăm reciproc și să învățăm unii de la ceilalți.

Biblioteca lui Viktor Ivanovici conține multe cărți interesante, multe cu o inscripție dedicată de la autori.

În discursuri și articole ați spus de multe ori că noi existăm în punctul unei rupturi civilizaționale geopolitice. Această ruptură, după părerea mea, crește pe zi ce trece. Vă întreb ca pe un expert în găurile negre și un cunoscător al istoriei – unde ne vor duce toate acestea?

Eu văd altceva. Noi trăim nu în punctul unei rupturi, noi trăim în punctul de intersecție a plăcilor tectonice. Rupturile îndepărtează, dar în cazul nostru, dimpotrivă, se ciocnesc unele de altele. Europa, Asia, Sud, Nord... Și anume în acest loc de impact tectonic, de aflux, de amestecare trăim noi. Există astfel de temperaturi și presiuni aici, că ori totul se va distruge la naiba, ori din acest grafit vor apărea diamante. Ele deja apar și cresc.

Eu cred că aici așa va fi. Noi vedem creșterea numărului acestor mici diamante. Uitați-vă la talentații noștri muzicieni, atleți, pictori, programatori. Unii zic: generația tinerilor este așa și pe dincolo. Da eu am ajuns la concluzia, că generația lor nu este așa și pe dincolo – fete și băieți normali. Mă uit la studenții mei, i-am avut peste două mii și jumătate …

Unii diplomați mă întrebau: încotro se uită noua generație – la Est sau la Vest? Eu spun: băieți, în capul lor tot mai mult se coace ideea că toate aceste dispute prostești «Est sau Vest» nu trebuie nimănui. Ei văd altfel lumea, ei altfel percep totul. Și ce mă miră îndeosebi – chiar dacă pare straniu, - această generație respectă buneii și bunicile, da buneii și bunicile respectă tradiția.

Asta mă face să cred că Moldova este locul, în care cu toate presiunile și temperaturile, oricum cresc adevărate diamante, adevărate personalități.

Sincer vorbind, găurile negre din capul nostru mă interesează mai mult ca găurile negre din ceruri. Dacă ne vom clarifica cu ele - vom ajunge și în slăvile cerului.

A intervievat Svetlana Derevscicova