TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Sute de biserici din Franța, transformate în hoteluri de lux

Sute de biserici din Franța, transformate în hoteluri de lux

Cîteva sute de biserici, mănăstiri și capele din Franța au fost dezafectate pe parcursul ultimului secol, iar numeroase dintre aceste edificii revin la viață după ce sînt reconvertite în săli de spectacole, hoteluri, baruri, cluburi de noapte, crame, aziluri de bătrîni, potrivit bfmtv.com.


Municipalitatea din Rouen trebuie să decidă, miercuri, viitorul a patru dintre bisericile sale, care vor fi scoase la vînzare. Printre propunerile primite se numără o braserie cu un muzeu al berii. Bisericile, proprietatea municipalității - ca aproximativ 40.000 din cele 42.000 care există în Franța, potrivit Conferinței Episcopilor - au fost desacralizate, adică au fost eliminate obiectele de cult și moaștele.


Maxime Cumunel, secretar general al Observatorului patrimoniului religios, care monitorizează edificiile vîndute și transformate, spune că fenomenul de dezafectare este unul în creștere, anual cîteva dintre acestea fiind desacralizate.


Din 1905, 277 de biserici au fost dezafectate, după cum a anunțat într-o conferință, în 2016, episcopul Jacques Habert de la Conferința Episcopilor din Franța. Fenomenul a fost mai accentuat în ultimii 20 de ani. Acest lucru înseamnă, în medie, puțin peste două biserici anual.


Unele au fost dezafectate în urmă cu cîteva decenii, altele, de cîteva secole. La Nantes, a fost deschisă o discotecă într-o biserică ce a fost desacralizată în timpul Revoluției Franceze (1789 - 1799) .


Multe dintre edificii își caută cumpărător


De exemplu, capela Saint-Jacques din Foix, Ariège, cu "o arhitectură unică", incluzînd turlă, clopote și vitralii, dar și un fost ospiciu, este de vînzare pentru 400.000 de euro.


La Cauvigny, în Oise, capela Saint-Restitut, care datează din secolul al XVII-lea, este de vînzare pentru 257.000 de euro.


Ambele exemple sînt edificii care necesită ample lucrări de renovare. Dar sînt disponibile pe piață și unele biserici deja restaurate, precum una din Ablaincourt-Pressoir, în Somme, desacralizată în 1976 și transformată într-o locuință.


Mănăstirea capucinilor din Pabu, Côtes-d'Armor, va deveni curînd o reședință premium pentru persoane în vîrstă și aceeași funcție a primit-o și mănăstirea La Rochette din Lyon, care include 51 de apartamente, dintre care unul amenajat în capelă, cu o piscină de 3,5 x 7 metri la subsol.


De asemenea, mănăstirea La Salette din Millau, Aveyron, a fost transformată în hotel de lux, cu spa, hamam și saună.


Maxime Cumunel spune că problema trebuie abordată pe termen lung: "Ce vor deveni aceste edificii în 20, 50, 100 de ani? Chiar dacă nu mai sînt lăcașuri de cult, aceste biserici sînt elemente ale permanenței". Potrivit lui Cumunel, nu este vorba despre niște clădiri comune, "fac parte din patrimoniu, chiar dacă nu au statutul oficial de monument istoric. Bisericile aparțin tuturor, sînt deschise tuturor. Aparțin, de asemenea, Istoriei și istoriei intime, trăită de locuitori".


Multe astfel de edificii au avut destine uimitoare, fiind transformate în sediu de companie de asigurări, cramă, muzeu digital, studio de dans, fabrică de plăci ceramice, club de noapte.


Unele reconvertiri pot deruta publicul, așa cum este cazul unei biserici abandonate din Spania care a devenit parc pentru plimbări cu rolele, după ce un street artist a acoperit zidurile cu graffiti.


Maxime Cumunel este de părere că aceste noi roluri contribuie la renașterea edificiilor, dar că spiritul original trebuie conservat.


"O clădire care nu este folosită va dispărea. Dar sînt persoane care au fost înmormîntate în biserică. Are sens să o transformi în club de noapte? Ne putem imagina să le transformăm în săli cu scopuri culturale și sociale, dedicate copiilor, persoanelor în formare sau în vîrstă. Ceea ce nu ar împiedica să amenajezi acolo o cafenea sau un magazin de artizanat local sau orice altcveva ce ar avea sens pentru comunitatea locală", a spus acesta.


Benjamin Chavardes, de la Școala Națională Superioară de Arhitectură din Lyon, autor al volumului "L'avenir des églises", este de părere că toate proiectele de reconversie trebuie să respecte arhitectura clădirii.


"Bisericile sînt diferite, dar ceea ce le caracterizează frecvent sînt dimensiunile mari, ceea ce reprezintă atît un atu, cît și o constrîngere tehnică. În ce măsură, după compartimentare, mai poți remarca spațiul bisericii. Este suficient să analizezi pertinența anumitor programe", a spus acesta.


Benoit de Sagazan, specialist în patrimoniu religios, spune că, cel mai frecvent, cele mai inedite proiecte apar după o a doua vînzare a edificiului. Acesta a dat ca exemplu capela din Angers, care inițial, a fost vîndută unei proprietar de hoteluri, dar, pentru că nu a avut succes, clădirea a fost cumpărată de un fotbalist, care a transformat-o în club de noapte.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load