X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

PLDM lansează o campanie la nivel național (VIDEO)

25 apr. 2014,, 13:35   Societate
4858 7
Foto: noi.md
Partidul Liberal Democrat va lansa pe 27 aprilie, de Ziua Drapelului Republicii Moldova, o campanie amplă, care vizează promovarea simbolurilor naționale, dar și a celor ale Uniunii Europene. Liderul PLDM, Vlad Filat, a anunțat astăzi că în cadrul campaniei instituțiile de învățămînt vor primi cîte un drapel al statului și unul al Uniunii Europene.

Astfel, echipa PLDM urmează să repartizeze 1500 de drapele tuturor instituțiilor de învățămînt din țară, dar și alte materiale promoționale cu ocazia Zilei Drapelului Republicii Moldova.

„Toate instituțiile de învățămînt vor primi un drapel al Moldovei și unul al Uniunii Europene. Explicația este un foarte simplă și la vedere. Moldova are în față doar două zile pînă în momentul în care cetățenii vor avea dreptul să călătorească liber în UE, sîntem foarte aproape și de semnarea Acordului de asociere. Parlamentul european a oferit o perspectivă clară de aderare și este firesc ca drapelul UE să fie în Moldova”, a precizat Filat în cadrul unui briefing.

Totodată, liderul PLDM a anunțat că pe 28 aprilie, cu ocazia intrării în vigoare a deciziei de liberalizare a regimului vize, în toate raioanele țării vor fi organizate manifestații cultural-artistice.




0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?