X 

introducere

Un nou program pentru îmbunătățirea stării drumurilor va fi implementat în Moldova
5 noi. 2021,, 17:30  
Un nou program pentru îmbunătățirea stării drumurilor va fi implementat în MoldovaConducerea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) a discutat astăzi cu reprezentanții companiei de consultanță Roughton International pe marginea procesului de implementare a programului HDM – 4, utilizat pentru managementul activelor rutiere și prioritizarea drumurilor naționale. Specialiștii ASD, împr
Tapiola mulţumit de activităţile privind implementarea DCFTA
28 apr. 2017,, 12:15  
Tapiola, mulţumit de activităţile privind implementarea DCFTAŞeful Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola, consideră că autorităţile Moldovei au lucrat mult la implementarea Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător UE-RM (DCFTA). Vineri, în cadrul unei conferinţe de finalizare a proiectului finanţat de UE "Asistenţă pentru Republica
Galbur Reformele se realizează conform standardelor europene
22 feb. 2017,, 16:00  
Galbur: Reformele se realizează conform standardelor europene Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a negat acuzaţiile opoziţiei şi ale preşedintelui Igor Dodon precum că "autorităţile mimează reformele". El a făcut acest lucru miercuri, în cadrul Forumului Civic de Monitorizare a Implementării Acordului de asociere sem
Avantajele implementării sistemelor ERP
22 feb. 2017,, 11:42  
Avantajele implementării sistemelor ERPDupă cum se știe, unul dintre obiectivele principale ale businessului este creșterea eficienței afacerii. Eficiența presupune rezultatul activității companiei exprimat în indicatori financiari și operaționali. Eficiența este evaluată prin parametri precum venitul operațional net, rentabilitatea capitalului
Consiliul pentru integrare europeană a fixat priorităţile pînă la sfîrşitul anului
23 sep. 2016,, 15:38  
Consiliul pentru integrare europeană a fixat priorităţile pînă la sfîrşitul anului Consiliul parlamentar pentru integrare europeană a identificat priorităţile de lucru pînă la sfîrşitul anului. Acestui subiect i-a fost consacrată, vineri, prima şedinţă a Consiliului, condus de preşedintele Partidului Popular European, Iurie Leancă, numit în această funcţie la sfîrşitul lunii iulie.
Experţi Continuarea implementării DCFTA pe întreg teritoriul ţării este foarte importantă
13 sep. 2016,, 16:30  
Experţi: Continuarea implementării DCFTA pe întreg teritoriul ţării este foarte importantă Experţii consideră foarte important ca Acordul de constituire a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (DCFTA) să continue a fi implementat pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în Transnistria. Despre aceasta a declarat coordonatorul politicilor de integrare europeană de la Institutul p
Moldova este liderul Parteneriatului Estic după implementarea directivelor UE
8 mai. 2015,, 13:30  
Moldova este liderul Parteneriatului Estic după implementarea directivelor UE Republica Moldova este lider absolut printre țările Parteneriatului Estic la transpunerea directivelor UE în legislaţia naţională, atît în domeniul supravegherii pieţei, cît și în domeniul configurării instituţionale la cerinţele UE. Declarația aparține vicepremierului, ministrului Economiei, Stephane Br
Premieră în Moldova Marșul pentru viață
18 mar. 2015,, 13:45  
Premieră în Moldova: Marșul pentru viață Din 1991 și pînă în prezent au fost înregistrate oficial circa 750 de mii de avorturi, în realitate numărul acestora fiind de 2-3 ori mai mare. În acest context, Moldova se va alătura pentru prima dată campaniei pentru promovarea dreptului copiilor nenăscuți, adopțiilor și valorilor familiei tradiționale
Expert Cultivarea legumelor cu frunze anul împrejur are perspective
12 mar. 2015,, 17:00  
Expert: Cultivarea legumelor cu frunze anul împrejur are perspective Cultivarea legumelor cu frunze fără sol anul împrejur prin metoda hidroponică este o direcție de mare perspectivă și o experiență unică. Pentru Moldova ar fi util să implementeze aceste tehnologii avansate în agricultură, pentru a impulsiona dezvoltarea acestui domeniu, pentru a asigura piața internă cu
Suedia va continua să ajute Moldova la implementarea reformelor
11 mar. 2015,, 17:00  
Suedia va continua să ajute Moldova la implementarea reformelor Suedia va continua să sprijine Republica Moldova să implementeze în țară reformele economice necesare. Declarația a fost făcută de către ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, în cadrul întrevederii cu ministrul Economiei, Stephane Bride, desfășurate ieri, 10 martie, la Chiș
START proiectului Energie şi Biomasă 2 Încă 80 de școli și grădinițe vor avea centrale termice
4 mar. 2015,, 09:15  
START proiectului "Energie şi Biomasă 2". Încă 80 de școli și grădinițe vor avea centrale termice Încă 80 de școli și grădinițe din țară vor avea centrale termice pe bază de biomasă. Ele au fost selectate în cadrul proiectului "Energie şi Biomasă 2", lansat astăzi de autorităţi. Bugetul proiectului va fi de aproape zece milioane de euro. Liceul din Varnița este una dintre cele aproape 150 de şco
Suedia implementează în Moldova proiecte în valoare totală de 37 de milioane de euro
16 feb. 2015,, 11:30  
Suedia implementează în Moldova proiecte în valoare totală de 37 de milioane de euro În Republica Moldova, cu suportul financiar al Suediei, se implementează în prezent 16 proiecte din diferite domenii, în valoare totală de 37 de milioane de euro. Informația a fost comunicată de ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, la întrevederea cu președintele Republici
Implementarea proiectului polonez de 100 de milioane de euro de modernizare a complexului agroindustrial din Moldova se amînă
13 noi. 2014,, 14:45  
Implementarea proiectului polonez de 100 de milioane de euro de modernizare a complexului agroindustrial din Moldova se amînă Moldova a amînat implementarea proiectului de modernizare a sectorului animalier din contul creditului promis de Polonia în sumă de 100 de milioane de euro. După cum a relatat agenției "Infotag" o sursă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, "Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru
Ce înseamnă un sistem ERP
14 oct. 2014,, 14:15  
Ce înseamnă un sistem ERP? Pe parcursul ultimilor ani, multe întreprinderi mari din Moldova au conștientizat necesitatea implementării sistemelor informatice integrate de clasa ERP. Și ce este totuși un sistem ERP? Care sînt metodele de punere în aplicare a acestuia? Care sînt riscurile? Cum trebuie asigurat succesul unui astfel de p
Ce înseamnă un sistem ERP
13 oct. 2014,, 14:15  
Ce înseamnă un sistem ERP? Pe parcursul ultimilor ani, multe întreprinderi mari din Moldova au conștientizat necesitatea implementării sistemelor informatice integrate de clasa ERP. Și ce este totuși un sistem ERP? Care sînt metodele de punere în aplicare a acestuia? Care sînt riscurile? Cum trebuie asigurat succesul unui astfel de p
La Chişinău vor fi lansate linii nou de autobuz
8 sep. 2014,, 12:45  
La Chişinău vor fi lansate linii nou de autobuz Din 1 septembrie, pe străzile Chişinăului circulă cu 50 de troleibuze mai mult. Acum, pe linii ies circa 300 de unităţi de transport electric. Informația a fost comunicată astăzi, în cadrul şedinţei operative a Primăriei, de către şeful Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci. „Au fost pregătite 300 de
Ministerul Educației pregătește reguli NOI la BAC
1 apr. 2014,, 11:41  
Ministerul Educației pregătește reguli NOI la BAC Sesiunea din acest an a examenelor de bacalaureat se va desfășura cu reguli noi, introduse de Ministerul Educației cu scopul de a preveni tentativele de copiere. Anunțul a fost făcut de viceministrul Educației Igor Grosu. Astfel, Ministerul Educației va avea dreptul să retragă diploma de bacalaureat, chi
În Moldova vor apărea 1750 de profesii
1 apr. 2014,, 09:00  
În Moldova vor apărea 1750 de profesii În noul Clasificator al ocupaţiilor vor apărea 1750 de denumiri noi. Despre aceasta au informat portalul NOI.md surse din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Clasificatorul ocupaţiilor al Republicii Moldova a fost aprobat pe 3 martie 2014 în locul celui existent din 1998, „care s-a î
introducere
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002