Despre acest lucru scriu internauții, menționînd că toate LLM-urile (un model lingvistic mare, format dintr-o rețea neuronală cu mulți parametri, antrenat pe cantități mari de text, folosind învățarea fără profesor) sînt antrenate în baza cunoștințelor existente ale umanității. Iar foarte curînd, AI va învăța să aplice cunoștințele existente ale umanității la fel de bine ca marea majoritate a oamenilor.
Și dacă anterior exista o degradare din cauza gadgeturilor, este foarte probabil ca din cauza AI aceasta să se accelereze - de ce să învăț și să dau teste cînd în locul meu vor scrie, vor rezolva, vor povesti de o sută de ori mai bine?
Acest lucru se întîmplă deja și se va întîmpla și mai mult. Atunci se pune întrebarea: cine va crea noi cunoștințe?
Așadar, un scenariu ușor pesimist, dar nicidecum fantastic, prevede că cunoștințele umanității vor fi înghețate la nivelul actual, deoarece avem o populație din ce în ce mai needucată, care pune accent pe jocuri și distracții, și va fi bine dacă vor reuși să creeze roboți normali pentru munca fizică grea.
"Pe de altă parte, peste 30-40 de ani, ultimii supraviețuitori ai generației noastre vor fi cei mai deștepți, iar orice speranță de a reporni omenirea cu distrugerea completă a computerelor este aste la noi", menționează internauții.
Adăuga comentariu