X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4151

India confirmă un caz de mpox, dar printr-o variantă mai puţin periculoasă

10 sep. 09:00   Externe
4 ore in urma 846 0

India a confirmat luni un caz de mpox, dar persoana în cauză nu are varianta care a determinat OMS să declanşeze cel mai înalt nivel de alertă globală la mijlocul lunii august, potrivit autorităţilor sanitare de la New Delhi, relatează AFP.

Cea mai populată ţară din lume a anunţat că a izolat duminică un caz "suspect de mpox".

Luni, Ministerul indian al Sănătăţii a confirmat că un tînăr pacient a contractat mpox, dar prin varianta clada 2 a acestui virus şi nu prin clada 1, care a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să declanşeze cel mai înalt nivel de alertă globală pe 14 august.

"Testele de laborator au confirmat prezenţa la pacient a variantei vest-africane clada 2 a virusului mpox", a indicat ministerul într-un comunicat.

"Acest caz este unul izolat (...) şi nu face parte din actuala urgenţă de sănătate publică (decretată de OMS, n.red.) care vizează clada 1 a mpox" şi care a apărut mai recent decît clada 2, a adăugat ministerul.

Nu au fost raportate cazuri confirmate de mpox cauzate de noua variantă a virusului în India, o ţară cu 1,4 miliarde de locuitori.

"Individul, un tînăr care s-a întors recent dintr-o călătorie într-o ţară în care au fost depistate transmisii de mpox, se află în prezent izolat într-un centru de îngrijiri" specific, potrivit comunicatului.

"Măsurile de sănătate publică, în special cercetarea şi monitorizarea contactelor ( pacientului, n,red.), sînt puse în aplicare în mod activ pentru a se asigura că situaţia" este ţinută sub control, a adăugat ministerul.

În Africa, epidemia este acum prezentă în 13 ţări, printre care Burundi (796 de cazuri), Republica Congo (162 de cazuri) şi Republica Centrafricană (45 de cazuri), conform datelor Africa CDC din 27 august.

Mpox, cunoscută anterior sub numele de variola maimuţei, este o boală virală care se răspîndeşte de la animal la om, dar se transmite şi între oameni, provocînd febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав