X 
Arşiţa stiri: 224
Jocurile Olimpice stiri: 300
Transnistria stiri: 1464

Turcia lucrează activ la elaborarea unei noi Constituții

19 aug. 16:36   Externe
2336 0

Negocierile privind redactarea și adoptarea unei noi constituții se preconizează a fi încheiate în termen de un an.

Documentul urmează să fie înaintat Parlamentului spre examinare în cursul sesiunii de toamnă din 2025. Acest lucru a fost anunțat de președintele Parlamentului turc, Numan Kurtulmuș.

„Planul nostru este să finalizăm negocierile privind noua constituție în decurs de un an, adică între octombrie 2024 și octombrie 2025, și să începem să lucrăm la adoptarea acesteia în noul an legislativ”, a declarat acesta, adăugînd că din octombrie se intenționează implicarea reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, ai universităților, ai puterii judiciare și ai publicului pentru a lucra la document, relatează haqqin.az.

„Vom lua în considerare opinia tuturor. <...> Una dintre sarcinile principale ale celui de-al 28-lea Parlament este să elaboreze o constituție modernă, democratică, incluzivă și cuprinzătoare. Văd în parlamentul nostru dorința de a adopta o nouă constituție și sper că acest lucru va fi realizat”, a declarat Kurtulmuș.

0
2
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав