„Un ordin a fost semnat astăzi şi el a intrat în vigoare. Vom informa astăzi pe toată lumea despre măsurile luate privind închiderea frontierei în Extremul Orient” rus, a anunţat premierul Mihail Mişustin, citat de agenţiile de presă ruse, dar fără să ofere detalii cu privire la calendar şi nici dacă închiderea frontierei vizează şi porturile.
Ministerul de Externe rus a anunţat la rțndul său, într-un comunicat, suspendarea temporară, începțnd de joi, a vizelor electronice pentru chinezi în punctele de trecere în Extremul Orient (rus), în enclava europeană Kaliningrad şi la Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime al ţării şi o importantă destinaţie turistică.
De asemenea, autorităţile i-au îndemnat pe ruşi să se abţină de la orice fel de deplasări în China „cel puţin dacă aceasta nu este absolut necesar”, scrie noi.md cu referire la unimedia.info.
Moscova anunţase miercuri că îşi va limita legăturile feroviare cu China începțnd de vineri, 31 ianuarie, lăsțnd doar trenurile directe Moscova-Beijing, transmite Agerpres.
Rusia nu a înregistrat pe teritoriul său niciun caz de infectare cu noul coronavirus de la apariţia acestuia în oraşul chinez Wuhan.
Numeroşi chinezi, turişti şi muncitori, se află în Rusia, în special în Siberia şi Extremul Orient. Aceştia folosesc pe scară largă aeroporturile ruseşti ca punct de tranzit către ţările europene.
Adăuga comentariu