Femeia lucrează în domeniul medical, la o clinică ce tratează pacienți cu Covid-19, și a fost la muncă, în toată această perioadă rămînînd departe de familie, pentru a nu risca o eventuală contaminare, transmite digi24.ro.
Fetița a stat la bunici, care acum i-au făcut o surpriză și au organizat o întîlnire cu mama undeva, la marginea unei autostrăzi.
Clipul cu reacția fetiei - care la început pare că nu-și recunoaște mama cu masca chirurgicală pe față, iar apoi o îmbrățișează și începe să plîngă în hohote, mîngîindu-i părul - a devenit viral pe rețelele sociale.
Și tatăl copilei lucrează la un azil de bătrîni și a trebuit să stea două săptămîni în carantină, înainte de a-și putea revedea familia.
Mama a mărturisit presei că în ultima vreme, fetița nici nu mai voia să vorbească cu ei la telefon. Întreba mereu de ce nu sînt alături de ea și dacă au coronavirus.
Adăuga comentariu