Sindicatul reprezentînd aproximativ 28.000 de angajați, adică 20% din forța de muncă a companiei, a anunțat recent că muncitorii vor intra în grevă timp de o zi, după ce negocierile privind salariile au eșuat, scrie Playtech.ro.
Grevă majoră la Samsung
Într-o conferință de presă transmisă live, un purtător de cuvînt al Sindicatului Național al Angajaților Samsung Electronics a spus: „Declarăm grevă în fața neglijenței companiei față de muncitori. Am încercat să rezolvăm problema prin dialog”.
Președintele sindicatului, Son Woo-mok, a explicat că sindicatul a acceptat creșterea salarială propusă de companie, dar solicită o zi suplimentară de concediu și un sistem transparent de măsurare a bonusurilor de performanță bazat pe profitul din vînzări.
„Compania nu ne ascultă și nu comunică de la ultima noastră sesiune de negocieri”, a adăugat el.
Un oficial Samsung a declarat că firma va continua dialogul cu sindicatul, așa cum a făcut și pînă acum. Cu toate acestea, purtătorul de cuvînt al sindicatului a avertizat că acțiunea de grevă de o zi ar putea duce la o grevă generală în viitor, subliniind că „responsabilitatea pentru orice acțiune colectivă de acum înainte revine integral companiei”.
Adăuga comentariu