Preşedintele Droupadi Murmu a acceptat demisia lui Modi şi i-a cerut să asigure interimatul pînă la formarea unui nou guvern.
Conform unui oficial al preşedinţiei de la New Delhi, cabinetul a recomandat dizolvarea camerei inferioare a parlamentului, Lok Sabha (Casa Poporului - n. red.).
Demisia premierului face parte din protocolul urmat în India pentru formarea noului executiv.
Comisia Electorală a publicat rezultatele oficiale ale scrutinului miercuri dimineaţa, sugerînd că tot Alianţa Democratică Naţională - coaliţia condusă de BJP - ar urma să formeze guvernul, deoarece partidul lui Modi a obţinut totuşi cel mai mare număr de mandate parlamentare - 240 din 543.
Televiziunile naţionale preluate de Reuters au transmis că Modi ar urma să depună din nou jurămîntul ca prim-ministru sîmbătă.
Datele Comisiei Electorale arată că s-au prezentat la urne circa 642 de milioane de indieni din cei 968 de milioane înscrişi pe listele electorale, rata de participare de 66,3% fiind cu aproximativ un punct procentual mai mică decît cea înregistrată în 2019 (67,4%), relatează AFP, preluată de Agerpres.
În urmă cu cinci ani, BJP obţinea 303 de mandate parlamentare, mult peste cele 272 necesare pentru a guverna.
Adăuga comentariu