"Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu armă de foc în staţia centrală de autobuze din Beer Şeva", a anunţat poliţia într-un comunicat.
"Teroristul a fost neutralizat, iar forţele de poliţie sînt la faţa locului", adaugă comunicatul.
Armata israeliană a fost plasată duminică în stare de alertă de teama unor atentate, cu o zi înainte de marcarea unui an de la atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian, atac ce a declanşat războiul din Fîşia Gaza.
Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a informat iniţial cu privire la opt răniţi la locul atacului, dintre care o femeie se afla în stare gravă. Ulterior, aceeaşi sursă a anunţat că femeia de 25 de ani a decedat din cauza rănilor suferite, iar numărul persoanelor rănite a fost majorat."Echipele de salvare au declarat moartea unei femei de 25 de ani şi au evacuat zece răniţi spre spitalul Soroka", a precizat Magen David Adom.
Şapte persoane au fost ucise marţi cu armă automată şi armă albă de către doi palestinieni în Cisiordania ocupată într-o staţie de tramvai din Tel Aviv, în centrul Israelului.
Acest atac de la Telv Aviv, revendicat de Hamas, a fost atacul cel mai sîngeros comis de mişcarea islamistă palestiniană pe teritoriul israelian după 7 octombrie
Adăuga comentariu