X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 166
Transnistria stiri: 1415

Zelenski îl invită la Kiev pe cancelarul Scholz

13 apr. 2022,, 08:30   Externe
2561 0

Oficialii ucraineni l-au invitat pe cancelarul german Olaf Scholz la Kiev după ce au exclus o vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

„Am comunicat faptul că preşedintele meu şi guvernul ar fi foarte fericiţi dacă cancelarul Olaf Scholz ar vizita Kievul”, a declarat marţi seara ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik, pentru posturile de televiziune ProSieben şi SAT.1.

Vizita cancelarului german ar trebui, în viziunea ucraineană, să se concentreze asupra modului în care Germania poate ajuta Kievul cu arme grele. „Preşedintele meu aşteaptă cu nerăbdare asta”, a afirmat Melnik.

Ambasadorul Ucrainei a precizat deja în weekend că la Kiev se aşteaptă o vizită a cancelarului Scholz şi nu a preşedintelui Steinmeier, al cărui rol ca şef al statului este în mare parte unul ceremonial, scrie Noi.md cu referire la g4media.ro.

Ucraina speră că Germania va trimite arme grele precum tancuri de luptă, artilerie şi sisteme de apărare aeriană. Alte state membre NATO, cum ar fi Cehia, au optat deja să livreze arme grele, a subliniat Melnik şi de aceea guvernul ucrainean speră că guvernul federal german va decide în curînd să le urmeze exemplul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав