Compania indoneziană a precizat că zborul Garuda-1105, cu destinaţia Medina - operat de un Boeing 747-400 - a revenit pe aeroportul de unde decolase, în oraşul indonezian Makassar, la ora locală 17:15 (09:15 GMT) şi că toţi pasagerii sînt în afara pericolului, transmite Noi.md cu referire la stirileprotv.ro
„Decizia a fost luată de comandantul aflat la bord, imediat după decolare, date fiind problemele identificate după ce scîntei au fost observate la unul dintre motoare", a declarat Irfan Setiaputra, directorul general al Garuda, într-un comunicat.
La bordul avionului se aflau 18 membri ai echipajului şi 450 de pasageri, inclusiv pelerini pentru hajj, pelerinajul musulman de mai multe zile din Arabia Saudită.
Cu toţii au fost îndreptaţi spre locuri de aşteptare, înainte de a fi îmbarcaţi într-un alt zbor mai tîrziu în timpul zilei de miercuri, cu destinaţia Arabia Saudită
Adăuga comentariu