Suprafața afectată este de aproximativ 50% la ambii pacienți. Aceștia sînt în stare gravă, dar stabilă în acest moment. Unul din pacienți este internat în Secția arsuri și chirurgie plastică, iar altul la terapia intensivă”, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” Rodica Racu, purtătoare de cuvînt, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie.
Oamenii legii au inițiat un dosar penal în acest caz, a declarat pentru„ Teleradio-Moldova” șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP). sînt vizați reprezentanții parcului de distracție și persoane cu funcție de răspundere, care au autorizat construcția acestuia. Viorel Cernăuțeanu a precizat că parcul de distracție „nu are dreptul de funcționare”, conform legii, și că activitatea sa este ilegală.
„Nu are autorizația de a fi activ, este o activitate ilegală. Și într-un caz, și în altul, au fost inițiate cauze penale în privința factorilor de decizie și a persoanelor responsabile. Țin să amintesc că, de fapt, un astfel de parc, într-o astfel de zonă, unde avem linie de înaltă tensiune, prin lege nu era admisă construcția unui astfel de parc în adiacentul sau în imediata apropiere a unei linii de înaltă tensiune, ceea ce ei au ignorat în întreg procesul de construcție. Și iată vedem consecințele”.
Șeful IGP a mai precizat că toate instituțiile abilitate, inclusiv Inspecția de Stat în Construcție și cea a Muncii, au fost sesizate. Autoritățile competente au emis deja prescripția negativă de funcționare, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru „Teleradio-Moldova”.
Amintim că doi bărbați de 34 și 36 de ani au fost electrocutați în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică în parcul Gagauziya Land din Comrat. Incidentul a avut loc pe data de 23 septembrie. De menționat că acesta nu este primul accident produs în parcul din Comrat. Pe 26 august, o fetiță de 10 ani a ajuns la spital cu fractură dublă la picior în timp ce se juca la unul dintre terenurile amplasate pe teritoriul parcului de distracții.
Adăuga comentariu