X 
Arşiţa stiri: 211
Jocurile Olimpice stiri: 218
Transnistria stiri: 1417

Ce miros avea un meteorit căzut în Germania

5 aug. 23:00   Ştiinţă şi IT
3 ore in urma 646 0

Meteoritul care s-a prăbuşit lîngă Berlin în ianuarie 2024 are o vechime de aproximativ 4,5 miliarde de ani şi aparţine clasei rare a aubriţilor, au anunţat recent oamenii de ştiinţă din Germania.

Micul asteroid a început să ardă la intrarea în atmosfera terestră pe 21 ianuarie în apropiere de Berlin.

Aproximativ 202 fragmente din el au căzut pe sol în regiunea Havelland din landul Brandenburg, care înconjoară capitala germană, iar multe dintre ele au fost adunate apoi de oameni de ştiinţă şi colecţionari, notează Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Oamenii de ştiinţă au acordat acestui meteorit numele de "Ribbeck", după satul în care au fost găsite cele mai multe fragmente.

Un studiu realizat de cercetători de la Institutul de Planetologie din cadrul Universităţii Munster şi care a fost publicat săptămîna trecută a descoperit că "Ribbeck" aparţine clasei extrem de rare a aubriţilor, care sînt meteoriţi bogaţi în magneziu şi siliciu.

Cercetătorii presupun că obiectul cosmic din care s-a desprins "Ribbeck" are o vechime de aproximativ 4,5 miliarde de ani şi provine din Centura de asteroizi dintre planetele Marte şi Jupiter.

Oamenii de ştiinţă au explicat şi motivul pentru care fragmentele din acest meteorit miroseau intens a hidrogen sulfurat, un miros asemănător cu cel al ouălor stricate: reacţiile chimice dintre fazele minerale şi umezeală, care rezultă din zăpadă şi dezgheţ, provoacă acel miros şi au schimbat mineralogia rocii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав