Acestea îi încearcă cu mîinile președintelui Federației, Anatolie Bălan, și ale secretarului general al Federației, Constantin Negură. Ministerul Culturii nu e mulțumit de situație. Mai multe dezvăluiri a făcut sportiva Zalina Marghieva în cel mai recent interviu acordat pentru jurnalistul Dorin Galben, după ce scandalul a devenit public, scrie Cancan.md
Deși nu a dat numele celor două persoane, a făcut alte dezvăluiri despre situația din cadrul federației. Zalina Marghieva, în vîrstă de 36 de ani, dar și fratele său, Serghei Marghiev, întîmpină mai multe dificultăți în comunicarea cu conducerea. Ar fi presați prin diverse mișcări să ia decizia de a pleca din atletism.
Atunci cînd ea a făcut un anunț, precum că urmează să facă postarea după care a devenit public ce li se întîmplă atleților moldoveni, conducerea ar fi încercat să o intimideze, în loc să dreagă relația profesională.
În prezent, comunicarea cu federația are loc doar prin demersuri oficiale, pentru că așa conducerea este obligată să răspundă timp de o lună sportivilor la fel în scris și argumentat. În plus, doar așa și frații Marghiev reușesc să obțină pregătirea necesară și, în general, să-și apere drepturile.
Zalina Marghieva a dat de înțeles că se ambiționează să se califice și la Jocurile Olimpice de la Los Angeles care vor avea loc în anul 2028. Dacă va reuși, se va întîmpla pentru a șasea oară. Ea a explicat că, de cîte ori a vrut să încheie cariera în sport, a înțeles că niciodată nu a fost atunci punctul. Acum, după Olimpiada de la Paris, vrea să ia o pauză mai lungă decît de obicei, o pauză în care se va restabili psihic și fizic, astfel încît să poată relua în forța antrenamentele.
Amintim că, mai întîi, la sfîrșitul lunii iulie, fratele sportivei, care s-a calificat și el la Jocurile Olimpice de la Paris, a venit cu un mesaj pe rețelele sociale în care s-a plîns că el și Zalina Marghieva sînt refuzați „des în pregătire” de către „conducerea incompetentă a Federației de Atletism”. Deja în luna august, Zalina Marghieva, și-a arătat nemulțumirea sa, tot printr-o postare. Ea declarase că ar fi fost lipsită de pregătirea de la cantonamente pe motiv că nu ar fi bani, dar și că FAM ar fi încercat să scape de ea, atunci cînd a trecut printr-o perioadă dificilă.
„Comentarii care nu urmăresc o comunicare constructivă, argumentată și în beneficiul atletismului moldovenesc”. Astfel a calificat FAM declarațiile publice făcute de atleții frați. FAM și-a manifestat „nedumerirea vis-a-vis de momentul nepotrivit ales pentru alegațiile răspîndite”, susținînd că a respectat toate prevederile legii în ceea ce ține de sport.
Președintele Federației de Atletism, Anatolie Balan, a vorbit în cadrul unui breafing de presă despre realitățile din sportul autohton. Conducerea forului a fost acuzată de mai mulți atleți, în frunte cu Zalina Marghieva, că s-au confruntat cu mai multe probleme legate de finanțare. Balan a menționat că din partea statului a primit pentru 2024 aproximativ 1 milion 500 de mii de lei, iar pentru pregătirea de olimpiadă, 452.597 lei au fost alocați familiei Marghieva.
„Asta doar familiei Marghieva, această sumă din milionul de lei. Cum dumneavoastră credeți este o sumă minimală, normală? Ce înseamnă nu am susținut? Eu am atras atenția că federația organizează și coordonează, dar nu finanțează”, spune Balan.
Anatolie Balan a declarat că pentru o susținere cît mai bună a sportivilor Federației de Atletism, trebuie să dispună de un fon special de finanțare, în special cînd este vorba de un ciclu olimpic:
„Paradoxul în ce constă: De exemplu, noi, Federația avem cinci participanți la Jocuri, doi sînt în finală, dar finanțarea cu un milion. Celelalte federației, care în genere nu s-au prezentat la Jocurile Olimpice au cîte două, trei milioane, cei de luptă sau haltere în federație au în genere opt milioane.”
Președintele federației i-a îndemnat pe sportivi să nu se plîngă, avînd în vedere că au parte de susținere din partea statului, iar mulți dintre aceștia sînt angajați în diferite structuri.
Adăuga comentariu