După o primă repriză fără goluri, Franța a reușit să deschidă scorul la începutul mitanului secund. În minutul 56, Jakub Kiwior a faultat un adversar în careu, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri. Kylian Mbappe a înscris fără probleme și și-a trecut în cont primul său gol la un turneul final al Campionatului European.
Polonia a beneficiat și ea de un penalty în minutul 77, dar Robert Lewandowski a ratat. Totuși, arbitrul a decis ca execuția să se repete pentru că portarul Maignan nu a stat pe linia porții în momentul șutului. În cele din urmă, Lewandowski nu a ezitat și a restabilit egalitatea.
Așadar, după ultimele meciuri din grupa D, Austria s-a clasat pe primul loc cu 6 puncte și va juca în optimile de finală cu a doua clasată din grupă F, Turcia, Cehia sau Gerogia.
Franța ajunge în optimile de finală de pe locul doi în grupă și va juca în următoarea fază a competiției cu a doua clasată din grupa E, România, Belgia, Ucraina sau Slovacia.
Echipa națională a Țărilor de Jos va merge mai mult ca sigur în play-off de pe locul 3, avînd 4 puncte acumulate.
Adăuga comentariu