Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Campionatul european la fotbal - danezii propun revederea regulilor

16 iun. 2021,, 20:25   Sport
1640 0

Preşedintele federaţiei daneze de fotbal a cerut miercuri UEFA să modifice regulile referitoare la reprogramarea meciurilor, criticînd felul în care partida Danemarca – Finlanda, de la EURO 2020, s-a reluat în ciuda stopului cardiac suferit de mijlocaşul danez Christian Eriksen, transmite AFP, citată de Agerpres.

“A fost o decizie greşită şi complet inacceptabilă ca jucătorii să fie nevoiţi să intre pe teren la atît de puţin timp după această experienţă oribilă”, a declarat Jesper Moller într-un comunicat al federaţiei, asociindu-se criticilor aduse de jucători şi de selecţionerul danez după înfrîngerea cu Finlanda (0-1).

“Jucătorii şi antrenorii nu ar trebui să fie puşi în această situaţie fiindcă aceasta nu este şi nu ar trebui să fie decizia lor”, a adăugat Moller.

UEFA, care a afirmat marţi că “a tratat acest caz cu cel mai mare respect faţă de situaţia sensibilă şi de jucători”, i-a lăsat pe jucători să aleagă dacă vor încheia meciul sîmbătă seară sau îl vor continua duminică la prînz, însă a dezminţit că ar fi ameninţat cu o înfrîngere la masa verde în caz de refuz.

Conform statutului său, “dacă un meci nu poate fi disputat sau nu poate fi decît parţial, meciul în întregime sau perioada rămasă din el se dispută, în principiu, ziua următoare”.


Statutul prevede de asemenea un repaos de cel puţin 48 de ore între meciuri.


Potrivit preşedintelui federaţiei daneze, care s-a declarat gata să facă o propunere UEFA, “trebuie să ne gîndim la o modificare a regulilor pentru a nu mai fi niciodată în această situaţie”.

Christian Eriksen a anunţat că se simte ”bine, în ciuda circumstanţelor”, într-un mesaj postat marţi pe contul său de Instagram, în care i-a îndemnat totodată pe colegii săi să “joace pentru toată Danemarca” în meciurile următoare de la EURO 2020.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?