X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4051

Avertizare înanite de Jocurile Olimpice: Apele Senei, într-o stare alarmantă

9 apr. 04:00   Sport
1396 0

Cu aproape o sută de zile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, ONG-ul Surfrider Foundation a avertizat, luni, privind starea "alarmantă" a calităţii apelor fluviului Sena, în care se vor desfăşura mai multe probe olimpice, după ce a realizat o campanie de prelevări de mostre timp de şase luni.

Din cele 14 probe analizate între septembrie 2023 şi finele lunii martie 2024, din zonele podurilor Alexandre-III şi Alma, sediul viitoarelor probe de triatlon şi înot în ape deschise, 13 au prezentat "concentraţii peste limita de poluare" recomandată pentru scăldat, transmite agerpres.ro

În conformitate cu normele europene pentru scăldat din 2006 şi a baremurilor federaţiilor de nataţie şi triatlon, concentraţiile de bacterii de contaminare cu materii fecale, Escherichia coli şi enterococi, nu trebuie să depăşească 1.000 de unităţi formînd o colonie (ufc)/100 ml în E. coli şi 400 ufc/100 ml în enterococi. Peste acest prag, apa nu este propice pentru scăldat.

Testele efectuate de Surfrider, în parteneriat cu laboratorul de Ape din Paris, au arătat concentraţii de E.coli de peste 2.000 ufc/100 ml şi 500 ufc/100 ml pentru enterococi.

Probele de triatlon (30 şi 31 iulie, 5 august) şi de înot în ape deschise, denumite înot maraton (8 şi 9 august) rămîn ameninţate de puternicele precipitaţii care ar degrada apa Senei, ca urmare a amestecului apelor uzate cu apele pluviale.

4
2
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?