X 
Cutremure stiri: 504

Aplauze și felicitări pentru medaliații, Ion Basoc și Oleg Crețul, la Jocurile Paralimpice

9 sep. 21:49   Sport
4448 0

După ce Republica Moldova a obținut o medalie de argint și una de bronz la Jocurile Paralimpice de la Paris, reacțiile oficialilor nu au întîrziat să apară, exprimîndu-și mîndria și felicitările pentru para judocanii Ion Basoc și Oleg Crețul.

Președinta țării noastre, Maia Sandu a evidențiat contribuția semnificativă a para judocanilor la promovarea imaginii țării pe plan internațional, subliniind că aceste realizări sînt un motiv de sărbătoare pentru întreaga națiune. „Trăim alături de voi, de sportivii noștri, de antrenori, bucuria fiecărei victorii și vă mulțumim pentru aceste momente”, a remarcat oficiala.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat importanța medaliilor cîștigate de Ion Basoc și Oleg Crețul, apreciind performanțele lor ca fiind o sursă de mîndrie națională și un exemplu de curaj și determinare. „Felicitări sportivilor, antrenorilor și tuturor susținătorilor mișcării paralimpice. Moldova este mîndră de voi!”, a adaugat acesta.

Prim-ministrul Dorin Recean a apreciat că medaliile obținute sînt o realizare remarcabilă și un record pentru țară. „Performanță remarcabilă pentru sportivii moldoveni la Jocurile Paralimpice de la Paris. Ion Basoc a cîștigat argintul la proba de para judo, iar Oleg Crețul a cîștigat medalia de bronz la aceeași probă. Felicitări, Ion și Oleg! Sunteți mîndria noastră”, a scris oficialul.


„Încă o medalie pentru Moldova”, a scris și ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

„Oleg Crețul și Ion Basoc aduc acasă o medalie de bronz și una de argint. Felicitări sportivilor, antrenorilor și tuturor susținătorilor mișcării paralimpice. Obținerea a două medalii la Jocurile Paralimpice este un record pentru țara noastră. Mulțumim că ne faceți mîndri”, a evidențiat ministrul Educație, Dan Perciun.

1
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав