Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova primește un important premiu internațional

23 mai. 17:30   Societate
2150 0

Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova a fost desemnată cîștigătoarea categoriei „Magnet of the Region” în cadrul prestigiosului concurs tematic „Wine Travel Awards” 2023-2024.

Înmînarea premiilor a avut loc în cadrul celei mai cunoscute expoziții britanice „London Wine Fair” 2024. Distincția subliniază atractivitatea și impactul Zilei Naționale a Vinului, recunoscînd internațional calitatea vinurilor și cultura vinului din Republica Moldova.

Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit, E.S. Ruslan Bolbocean, a subliniat importanța acestui premiu: „Acest premiu aparține tuturor celor care au contribuit la succesul Zilei Naționale a Vinului. Munca asiduă și entuziasmul viticultorilor noștri au creat o impresie de durată asupra tuturor celor care au participat la sărbătoarea noastră vinicolă.”

Notorietatea festivalului „Ziua Națională a Vinului” este susținută de programul de promovare internațională a brandului de țară Wine of Moldova, dar și prin parteneriatele stabilite cu industria turismului și alte sectoare conexe.

„Ziua Națională a Vinului s-a consacrat ca cel mai mare și mai atractiv festival turistic și vitivinicol în țara noastră dar și în Europa de Est, iar sectorul vitivinicol dezvoltă evenimentul în mod continuu”, a confirmat Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național a Viei și Vinului.


Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) de 10 ani.

Ziua Națională a Vinului a trecut prin transformări și reconceptualizări, cuprinzînd un set de elemente atractive pentru vizitatori, turiști dar și un motiv de mîndrie pentru cetățeni și producători.

Wine Travel Awards este un proiect global de recunoaștere a excelenței în domeniul industriei vinului și oenoturismului, ajuns la a treia ediție. Concursul premiază regiunile viticole, evenimentele și persoanele care contribuie semnificativ la dezvoltarea și promovarea turismului vinicol. Rezultatele concursului sînt anunțate anual în cadrul evenimentelor internaționale specializate.

Următoarea ediție a Zilei Naționale a Vinului este anunțată pentru 9-10 Octombrie 2024.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?