În cadrul controalelor desfășurate, în Glodeni și Șoldănești nu au fost identificate încălcări privind vînătoarea.
Totuși, în raionul Rîșcani, inspectorii de mediu au găsiit nereguli în activitatea unor vînători. Pentru abateri au fost întocmite procese-verbale contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea și protecția fondului cinegetic, privind vînatul și alte forme de folosire a resurselor cinegetice se sancționează cu:• amendă de la 600 la 1500 lei aplicată persoanelor fizice,
• amendă de la 6000 la 12 000 lei aplicată persoanelor cu funcție de răspundere.
În același timp, inspectorii de mediu din Șoldănești, în timpul verificărilor grupurilor de vînători, au găsit un caz de tăiere ilegală a arborilor. Persoana vinovată a fost sancționată conform Codului Contravențional, urmînd să fie stabilit prejudiciul cauzat mediului și achitată contravaloarea masei lemnoase către Ocolul Silvic Cuhurești.
Legea prevede că tăierea ilegală sau vătămarea arborilor și arbuștilor pînă la gradul de încetare a creșterii acestora se sancționează cu:
• amendă de la 2 500 pînă la 5 000 lei pentru persoanele fizice sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore,
• pînă la 25 000 lei pentru persoanele juridice.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii și vînătorii să respecte prevederile legale privind protecția fondului cinegetic și a pădurilor, pentru a contribui la protejarea biodiversității și conservarea resurselor naturale ale țării.
Adăuga comentariu