„Acum, are loc reorganizarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, motiv pentru care cerem să extindem cu un an termenul pentru susținerea tezelor de doctor și post-doctorat pentru cei care au fost admiși și își fac studiile la aceste programe, înainte de a intra în vigoare noul regulament care stabilea 3 ani de zile pentru susținerea tezelor”, a precizat ministrul Educației, Dan Perciun.
Rectorul Universității Tehnice din Moldova, Viorel Bostan, a spus că este al doilea an, cînd MEC extinde acest termen, notează Noi.md cu referire la Europa Libera.„Și instituțiile de învățămînt au solicitat extinderea termenului, întrucît unii lectori nu reușesc să le susțină, și atunci, dacă expiră termenul, trebuie să începi totul de la zero”, a mai declaratViorel Bostan.
150 de persoane care urmează să susțină teza de doctor vor beneficia de aceste schimbări.
Amintim că, în primăvara acestui an, autoritățile au modificat Codul Educației, ca să le permită profesorilor practicieni să predea la licență, la cursurile practice. Teoria și orele la masterat vor fi predate în continuare doar de cei care au studii de doctorat.
Adăuga comentariu