Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Unsprezece candidați la funcții în CSJ și în colegiile CSM, notificați cu privire la inițierea procedurii de evaluare

16 feb. 11:04   Societate
1537 0

Șase candidați la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) și cinci candidați la funcții în cele două colegii ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au primit notificări de la Comisia Vetting în legătură cu inițierea procedurii de evaluare.

Notificări au primit candidații la CSJ: judecătorul Grigore Manoli, avocații Dumitru Mardari, Ruslan Berzoi și Ludmila Bolocan, procurorul anticorupție Vladimir Adam și inspectorul judiciar Diana Ioniță, care vor fi evaluați în temeiul Legii 65/2023. Candidații la funcții în Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor al CSM, judecătorii Eugeniu Beșelea, Stanislav Grosu, Vitalie Pislariuc și non-judecătoarea Ana Zabulică, dar și non-judecătoarea Sofia Aramă, candidată la funcția de membră în Colegiul Disciplinar al CSM, au fost notificați și vor fi evalauți în baza criteriilor stabilite de Legea 26/2022.

Notificările privind începerea verificărilor includ Declarația de avere și interese personale, cu datele actualizate pentru ultimii 5 ani, și Declarația privind lista de persoane apropiate din sistemul judecătoresc, al procuraturii și în serviciul public, combinate într-un singur formular, și Chestionarul de etică. Candidații notificați urmează să completeze și să restituie Comisiei declarațiile în 7 zile, în cazul subiecților Legii 26/2022, și în 10 zile, în cazul subiecților Legii 65/2023. Prin depunerea acestor documente, subiecții declară pe propria răspundere veridicitatea și plenitudinea datelor prezentate și consimt prelucrarea datelor cu caracter personal.

În prezent, Comisia are în proces de evaluare 16 candidați în cele două Colegii ale CSM, 16 candidați la funcția de judecător CSJ și 2 judecători CSJ în funcție, dar și 5 candidați la funcția de membru CSM. Pănă în acest moment, Comisia a audiat și a finalizat evaluarea în privința a 11 subiecți. Trei rapoarte de evaluare au fost deja trimise la CSM cu propunerea de promovare a evaluării. Dintre acestea, CSM a examinat și a acceptat un raport referitor la o judecătoare CSJ în funcție. La moment, alte opt rapoarte de evaluare sînt în proces de redactare și aprobare și vor fi transmise CSM-ului pentru examinare.

Lista completă a subiecților supuși evaluării de Comisia Vetting


0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?