X 
Arşiţa stiri: 225
Transnistria stiri: 1464
Preşedintele stiri: 4135

Un liceul din Comrat găzduiește o tabără de vară pentru adaptarea elevilor de clasa întîi

23 aug. 08:45   Societate
13 ore in urma 1600 0

Mai mulți copii din Comrat, care urmează să meargă în clasa întîi la Liceul „Gavril Gaidarji”, participă la o tabără de vară unde sînt familiarizați cu noul mediu.

Micuții sînt implicați în diverse activități interactive ca să poată începe noul an de studii fără dificultăți, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.

Xenia Usic, în vîrstă de șase ani, vine de cîteva zile la tabără împreună cu mama și sora ei. La cursuri este foarte activă, ne-a spus viitoarea elevă.

„Învățăm. Ieri am repetat cuvintele de politețe”, spune Xenia Usic, elevă în clasa I.

„Anul acesta mergem în clasa I. Copiii socializează, fac cunoștință cu profesorul, se obișnuiesc, se cunosc”, spune Liubov Usic, locuitoare a orașului Comrat.


Zilnic, timp de două săptămîni, micuții învață să calculeze, să scrie și să socializeze. În ajutor le sînt studenții de la colegiul din Comrat. Profesorii menționează că astfel de activități îi ajută pe cei mici să se adapteze mai repede la noile schimbări.

„Fiecare zi este diferită de cealaltă. Avem ziua albinelor unde rezolvăm probleme. Ziua cosmonautului. Le insuflăm iubirea de școală, îi educăm înainte de 1 septembrie ca ei să se adapteze mai ușor”, a menționat Tatiana Mitioglo, profesoară.

„Studenții din colegiu fac stagii de practică la noi și ne-au propus acest proiect. Pentru noi, cel mai important rezultat este adaptarea elevilor de clasa I: ei vin aici în fiecare zi, fac cunoștință cu școala, cu sălile de clasă și profesorii, iar cînd vor veni pe 1 septembrie, pentru ei locul va fi familiar”, a declarat Olga Cara, director interimar, Liceul „G. Gaidarji”.

În noul an de studii, la Liceul „Gabriel Gaidarji”, în clasa întîi au fost înscriși 51 de elevi.

3
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав