X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Tot mai multe salarii în plic în Moldova: cauzele intensificării acestui fenomen

6 dec. 2023,, 11:00   Societate
2833 0

Avem tot mai multe salarii în plic. Numai în ultimul an, rata remunerărilor neoficiale descoperite a crescut cu peste 20%.

Cele mai multe cazuri de salarii nedeclarate sînt în agricultură, căreia îi revin peste 70 de procente. Potrivit Inspectoratului Muncii, din cele peste 200 de companii verificate în ultima lună, aproximativ 15 la sută foloseau salariile în plic, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în trimestrul III al anului 2023, rata muncii nedeclarate a ajuns la 8,2%, comparativ cu 6,8%, anul trecut. Cel mai vizat domeniu este cel al agriculturii, cu peste 74% din cazuri. Acesta este urmat de construcții, industrie și comerț.

Potrivit Inspectoratului Muncii, una din cauzele intensificării acestui fenomen este creșterea activității economice după pandemie.

„Noi observăm aceste cazuri, din acest motiv am și intensificat activitatea de control a muncii nedeclarate. Probabil că există o influență și din perfectiva pandemiei care anul trecut încă își făcea efectele, iar anul acest și-a diminuat efectele. Din motivul ăsta, activitatea economică a suferit o creștere și datorită activității economice, sigur că și aceste situații e muncă nedeclarată e posibil să fi crescut ca pondere”, a spus directorul Inspectoratul de Stat al Muncii, Cătălin Țacu.


În același timp, oamenii spun că, prin această metodă, atît angajatorii, cît și angajații încearcă să fenteze taxele și impozitele.

„Eu cred că statul mărește impozitele, de aceea lumea fuge, antreprenorii sunt într-o situație destul stres, sînt presați din toate părțile. Organele de control, fiscul introduc legi inutile pentru sectorul economic, asta ar fi problema”,.

„Și salariile și taxele și tot felul de servicii, sunt foarte mulți factori care influențează, dar cel mai important, asta-i natura omului”.

Cel mai mult muncesc la negru tinerii, în special cei angajați în sectorul HoReCa.

„Foarte multe dintre persoanele identificate la muncă nedeclarată sunt din rîndul tinerilor, sigur că nu toți, dar mulți dintre ei. Asta neapărat datorită situației personale, ci datorită faptului că activitățile sunt în domeniul HoReCa, restaurante, cluburi, sunt implicați tineri care desfășoară munci mai simple”.

În același timp, datele statistice arată că tinerii sunt și cei afectați de șomaj.

Datele BNS arată că numărul șomerilor a crescut cu aproape 17 mii, într-un singur an. Astfel, rata șomajului practic s-a dublat, ajungînd la 4%. În funcție de vîrstă, cei mai mulți șomeri sunt în rîndul tinerilor, cu vîrsta cuprinsă între 15 și 24 de ani.

„Nu au joburi, nu au experiență și locuri de muncă sunt puține, dar ei ar dori sa muncească”.

„Posibil nu sînt angajați de angajatori, fiindcă mulți doresc tineri cu practică, dar tinerii de unde să ia practică dacă nu sunt angajați”.

„Puțin li se plătește. Sunt deprinderile astea că poate e dus cineva din familie peste hotare și știu că acolo mai mult se plătește și aici ei pentru bănuți n-o să lucreze”.

Începînd cu 1 noiembrie, Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat peste 200 de controale, în urma cărora au identificat 32 de angajatori și 100 de angajați care presatu muncă nedeclarată. Potrivit estimărilor ministerului Muncii și Protecției Sociale, aproximativ 200 de mii de salariaţi din Republica Moldova primesc salariul în plic.

0
1
1
3
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?