X 
Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

Top cele mai neobișnuite destinații turistice din R. Moldova

14 iul. 2021,, 13:47 (reactualizat 20 aug. 2023,, 01:13)   Societate
6112 0

Republica Moldova este un colț de rai care te cucerește la fel ca un vin autentic, odată ce guști din el simți nevoie să îl savurezi cu înghițituri cît mai mici prelungind parcă plăcerea la maxim.

Echipa Noi.md te invită într-o călătorie prin cele mai neobișnuite destinații turistice din țară. Locuri de existența cărora chiar dacă poate ai știut, dar niciodată nu ți-ai fi putut imagina că ele pot fi atît de uimitoare.

1. Lunca Prutului de Jos

Rezervația științifică Prutul de Jos este o arie protejată amplasată în cursul de jos al râului Prut, incluzând Lacul Beleu și împrejurimile sale, în sud-vestul Republicii Moldova.


Între satele Văleni și Slobozia Mare din raionul Cahul, lacul Beleu este locul ideal pentru iubitorii de natură. Lacul găzduiește cârdurile de Pelicani care se îndreaptă spre Dunăre, Țigănuși negri, Egrete albe, Stârc cenușiu și alte păsări.

În perioada mai-iulie, pe lacul Beleu înfloresc nuferii albi și galbeni.

Prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, ,,Prutul de Jos" constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii.

O bancă naturală de gene de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

Cum ajungi?

2. Rezervația Naturală ”Codrii”

În cadrul aceste rezervaţii funcționează un bogat “ Muzeu al naturii”, situat în centrul deluros al Republicii Moldova, pe Podișul Moldovei Centrale (raionul Strășeni), ocupând cca. 40% din suprafața acestui platou înalt.

În rezervație se află sub ocrotire aproximativ 1000 specii de plante,43 specii de mamifere,145 specii de păsări,7 specii de reptile,10 specii de amfibii și mai mult de 10 mii specii de insecte.

Rezervația naturală ”Codrii” are o importanță semnificativă în protecția și înmulțirea speciilor de plante și animale pe cale de dispariție.

Totodată rezervația contribuie la conservarea biodiversității caracteristice Republicii Moldova, prin aceasta îmbunătățindu-se calitatea mediului înconjurător.

Cum ajungi?

3. Schitul rupestru Bechir

Râpa lui Bechir sau „Bechirov Iar” este un monument al naturii de tip geologic sau paleontologic în raionul Soroca.

În stâncile abrupte din acea vale se află schitul rupestru Bechir, considerat cel mai vechi ajuns până în zilele noastre, datând probabil din secolul VI – VIII.

Se presupune, că este o peștera-biserică, săpată în stâncă care amintește de așezările rupestre din diverse colțuri ale lumii creștine.

Caverna este amplasată la o înălțime de 12-14 metri pe o stâncă verticală, albă de calcar și este formată dintr-o încăpere mică orientată cu altarul spre nord și cu o ușă-ferestruică mică spre sud.

Interiorul este ornamentat cu elemente constructive cioplite în piatră și care imită interiorul unei biserici de lemn de epocă.

Cum ajungi?

4. Buncărul sovietic din satul Olișcani

Buncărele imense din pădurea satului Olişcani, raionul Şoldăneşti, se numără printre cele mai enigmatice construcţii de pe teritoriul Republicii Moldova.

Cele două cazemate, cu diametrul de 32 de metri şi peste 60 de metri adâncime, făceau parte dintr-un obiectiv militar secret sovietic.

Sistemul construcţiei atât de ingenios dă de bănuit că această unitate militară din inima pădurii de la Olișcani avea o destinaţie specială, mai degrabă un punct de comandă al Statului-Major. ( sursa: old.mediu.gov.md).

Cum ajungi?

5. Peștera ”Cenușăreasa”

Peștera Emil Racoviță, este fără îndoială, una dintre principalele atracții ale Republicii Moldova. A fost numit după speologul Emil Racoviță.

Peștera se află în carierile de piatră din apropierea satului Criva, raionul Edineț aproximativ la 265 km la nord de Chișinău . Această peșteră este una dintre cele mai mari din lume.

Pe o lungime de 89.000m subteran galeriile peșterii sunt situate în cîteva nivele. Peștera Emil Racoviță este considerată cea mai mare galerie subterană din lume.

Datorită parametrilor săi peștera a cîștigat mai multe diplome de onoare: este a treia ca mărime a peșterilor de gips de pe planeta noastră și a opta - pentru lungimea subterană.

Cum ajungi?

6. Rezervația Naturală Fetești

Rezervatia Fetesti - Grație suprafeței mici pe care o ocupă, rezervația este numită „Mica Elveție a Moldovei”. Unicitatea Rezervatia Fetesti din nordul Moldovei îl o prezintă întinderea printre vestitele toltre din preajma Prutului.

Urcuşurile pe stâncile înalte, dezgolite, abrupte și împrejurimile extrem de pitoreşti ale rezervaţiei – dau prilej de aventură ce se cere savurată.

Distanța de or. Chișinău: 234 km Locație: raionul Edineț Timp: 3 ore

Rezervatia peisagistică Fetesti este amplasată între două sate – Trinca și Fetesti, unindu-se practic cu satul Fetesti. Pentru a ajunge, avem de parcurs cîțiva km prin pădure care,datorită reliefului capricios, ba coboară, ba urcă brusc – ne conduc spre periferiile pădurii, iar acolo pomenindu-ne la poalele unui stejar uriaș cu două tulpini, a cărui înălţime depăşeşte 30 de metri.

Teritoriul Rezervatia Fetesti are 564 de hectare - o suprafaţă mică. Ceea ce ține de răspîndire, doar o parte a Rezervatia Fetesti este situată pe un teren plan, întrucît pantele abrupte şi prăpăstioase ale şirurilor de toltre – creează imaginea generală. Vegetația rezervaţiei este foarte bogată, în total aici se numără aproximativ 160 de specii de plante, dintre ele 15 specii sînt reprezentate de arbori şi arbuşti. Printre arbori predomină gorunul.

Cum ajungi?

7. Parcul Țaul

Aproximativ la 200 km de Chişinău, la Nord în centrul satului Țaul din raionul Donduşeni se află cel mai mare parc din Moldova.

El a fost creat la începutul secolului al XX-lea, împrejurul conacului familiei Pommer. Parcul este una dintre cele mai reuşite creaţii ale arhitectului-peisajist cunoscut I. Vladislavskii-Podalko.

Dintre parcurile Republicii Moldova, parcul Țaul are cele mai multe specii de conifere și foioase de origine străină, aproximativ 150 de specii.

Parcul este împărţit convenţional în partea de sus, unde se afla reşedinţa sătească a boierului Pommer, dar şi o reţea întreagă, deasă de alei cu diverse compoziţii florale şi partea de jos, care mai mult aminteşte pădurea, alcătuită din diverse grupuri de copaci, caracteristici pentru diferite zone geografice.

Fiind cel mai mare din Moldova, parcul de la Tăul are o mulţime impunătoare de alei, cărări şi cărăruşe, a căror lungime atinge mai mult de 12,5 km.

Cum ajungi?

8. Complexul de izvoare Trifeşti

Legenda spune că pe aceste locuri locuia un ţăran pe nume Trifan care avea 3 fete. Trifan locuia într-un bordei pe un deal, pe care și acum locuitorii din sat îl numesc „dealul Trifanului”. S-a întâmplat aşa că pe aceste locuri să poposească domnitorul ţării Moldova, Ştefan cel Mare.

Trifan, auzind de aceasta, a mers şi el să ceară o bucată de pământ pe care să o lucreze şi astfel să-şi hrănească familia. Ajungând el la Ştefan i-a spus acesuia toată durerea lui. Ştefan l-a ascultat şi a zis: „Trifan, trei fete, aici să trăieşti şi să munceşti, iar locul acesta să se numească Trifeşti, acum şi în veac”.

De atunci multă apă s-a scurs pe râuleţul Cogîlnic care curge prin sat, dar Trifeştiul poartă mândru numele său dat încă de Ştefan cel Mare.

O plimbare prin părculeţul cu izvoare poate servi fără îndoială drept sursă pentru niște amintiri de colecție.

Cum ajungi?

9. Valea Fermecată, Dubăsari

O călătorie către Valea Fermecată este o invitație într-o adevărată împărăție a naturii. Valea Fermecată poate fi găsită pe traseul M21 între comunele Boșcana și Zăicana.

Aici, veți avea posibilitatea să vă plimbați sub umbra mestecenilor, a brazilor și a sălciilor, să descoperiți un izvor de apă cristalină și să savurați razele soarelui la un picnic pe plaja unui lac.

Cum ajungi?

10. În căutarea satului pierdut, Nistreni, Rezina

Acest tur îmbină toate elementele necesare pentru un gateway minunat în afara orașului: cele mai frumoase locuri din Moldova, o drumeție printr-un canion mioritic, descoperirea unei cascade naturale și a peisajelor naturale unice din această regiune care îți taie respirația, dar și posibilitatea de a organiza un picnic cu panoramă asupra râului Nistru.

Cum ajungi?

Indiferent de destinația aleasă, nu uita că cel mai mare cadou care ți-l poți face este timpul liber petrecut alturi de familie și cei dragi!

25
2
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?