X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Termoelectrica a pornit o anchetă internă în privința incendiului recent

30 oct. 2023,, 14:25   Societate
2244 0

Termoelectrica a venit cu un comunicat, în care a prezentat precizări în legătură cu incidentul din data de 28 octombrie, cînd a avut loc un mic incendiu la acoperișul sediului central al Termoelectrica S.A. aflat în reparație.

Întreprinderea precizează că incendiul a avut loc la o clădire de birouri și că în urma incidentului echipamentul tehnic de producere a energiei electrice și termice nu a avut de suferit, prin urmare, nici consumatorii nu au fost afectați, notează Noi.md.

"În luna iulie curent, Termoelectrica a contractat un agent economic în vederea reparării acoperișului sediului central, din strada Tudor Vladimirescu 6. În timpul efectuării lucrărilor a avut loc un mic incendiu, care în scurt timp a fost localizat și stins, în urma căreia nicio persoană nu a avut de suferit, iar acoperișul nu a fost deteriorat.

Persoanelor implicate în executarea lucrărilor li s-a desfășurat instruirea la locul de muncă, cu aplicarea semnăturii în registrele speciale", se arată în comunicatul Termoelectrica.

Întreprinderea a inițiat o anchetă de serviciu cu privire la elucidarea executării prevederilor contractuale, în vederea stabilirii motivelor incendiului. Totodată, Inspectoratul de Poliție Rîșcani al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău s-a autosesizat și la fel investighează cazul dat.

1
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?