X 
Arşiţa stiri: 193
Jocurile Olimpice stiri: 152
Transnistria stiri: 1415

Sute de ţestoase, salvate din mîinile „Bandei Ţestoaselor Ninja"

6 iul. 05:00   Societate
1540 0

Autorităţile din Malaysia au destructurat o reţea infracţională denumită "Banda Ţestoaselor Ninja" şi au salvat sute de ţestoase care urmau să fie vîndute în Asia de Sud-Est, a anunţat joi un responsabil din cadrul protecţiei animalelor.

Aproape 400 de ţestoase, cu o valoare de 3,8 milioane de ringgits (750.000 de euro), au fost confiscate sîmbătă, în cursul unei operaţiuni desfăşurate de poliţie şi de serviciile responsabile cu fauna sălbatică, a declarat Abdul Kadir Abu Hashim, directorul general pentru faună sălbatică şi parcuri naţionale, potrivit adevarul.ro

Țestoasele erau destinate comerţului cu animale exotice.

„Este cea mai mare captură din ultimii zece ani”, a precizat responsabilul din cadrul protecţiei animalelor, pentru AFP,

Reptilele urmau să fie revîndute în Thailanda şi Indonezia după satisfacerea cererii locale.


Animalele ar fi fost importate clandestin din India, Pakistan, Bangladesh şi Nepal, a indicat Hashim.

Țestoasele au fost introduse ilegal în Malaysia pe cale rutieră sau în valize de către contrabandişti la bordul zborurilor comerciale, a adăugat el.

Țestoasele sînt considerate, în întreaga Asie, aducătoare de noroc şi de prosperitate, scrie Agerpres.

„Poziţia strategică a Malaysiei în Asia de Sud-Est face din această ţară un punct central pentru contrabanda cu aceste specii exotice”, a subliniat Hashim, potrivit AFP.

1
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав