Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Străinii din Moldova se confruntă cu exploatarea în cîmpul muncii

23 oct. 2023,, 14:30   Societate
2000 0

În prima jumătate a anului au fost înregistrate 8 cazuri de exploatare în cîmpul muncii din rîndul refugiaților ucraineni, a declarat la emisiunea „Zi de zi”, Directoarea executivă a Centrului Internațional La Strada, Elena Botezatu. Potrivit acesteia, persoanele străine aflate în țara noastră sînt mai vulnerabile în fața acestor riscuri, neștiind la ce servicii să apeleze.

„O altă tendință pe care am remarcat-o din apelurile înregistrate la linia fierbinte indică vulnerabilitatea persoanelor străine pe teritoriul Republicii Moldova, vulnerabilitatea cetățenilor Ucrainei sau a altor state, care au fugit din calea războiului și care, ajungînd în Republica Moldova, s-au confruntat cu diferite situații, cum ar fi ofertele de muncă unde trebuiau să presteze anumite servicii nefiind remunerați pentru aceasta”, a menționat Elena Botezatu, transmite radiomoldova.

Elena Botezatu a mai subliniat că majoritatea apelurilor la linia fierbinte se referă fie la căutarea unui loc de muncă, fie la exploatarea prin muncă. Adesea oamenii au o ofertă de angajare, dar ar vrea să știe dacă aceasta este legală sau nu, dacă nu se expun la anumite riscuri în cazul în care o acceptă. Totodată, la linia fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic pot obține gratuit consiliere și persoanele supuse exploatării prin muncă.

În Republica Moldova se află peste o sută de mii de persoane refugiate din Ucraina, dintre care peste 45 de mii sînt minori.

Potrivit datelor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în primele 6 luni ale acestui an, în Republica Moldova, au fost identificate 143 de victime ale traficului de ființe umane. Dintre acestea, 72 de persoane au fost traficate în scopul exploatării prin muncă.

1
0
0
5
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?