X 
Cutremure stiri: 500

Stoianoglo: „Natura ne testează rezistența, iar solidaritatea este foarte importantă acum!”

15 sep. 22:27   Societate
11613 0

În aceste zile dificile, cînd natura ne testează rezistența, este deosebit de important să manifestăm solidaritate și grijă unii față de alții.

Declarația a fost făcută de candidatul la președinția Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, relatează Noi.md.

Potrivit lui, stihiile nu aduc doar distrugeri, ci ne reamintesc cît de esențiale sînt eforturile comune.

”Trebuie să ne gîndim la modul în care putem face țara noastră mai protejată în fața oricăror intemperii”, a spus Alexandr Stoianoglo.

El și-a exprimat speranța că administrația publică centrală și locală a demarat deja acțiunile impuse de legislația în vigoare, inclusiv convocarea Comisiei pentru Situații Excepționale, punerea în aplicare a Planurilor de acțiuni pentru astfel de situații, coordonarea activității forțelor implicate și identificarea mijloacelor necesare pentru lichidarea consecințelor.


Mai mult, informarea continuă și transparentă a cetățenilor despre toate măsurile luate, astfel încît oamenii să nu se simtă abandonați în fața acestei crize naturale.

Stoianoglo a menționat că fiecare din noi este parte a soluției.

”Împreună vom depăși orice încercare, dar aceasta necesită acțiuni concrete chiar acum. Este momentul să ne implicăm activ în sprijinirea sinistraților, oferind adăpost celor afectați și contribuind cu resursele pe care le avem la dispoziție. Dacă dispuneți de echipamente sau mijloace care pot ajuta la înlăturarea efectelor dezastrului, nu ezitați să vă alăturați. Fiți receptivi și implicați-vă acolo unde este cea mai mare nevoie. Solidaritatea noastră face diferența!”, a subliniat Alexandr Stoianoglo.

35
3
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав