Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Soția lui Plahotniuc își vrea vila din Elveția înapoi

28 noi. 2023,, 09:37   Societate
3013 0

Soția fostului lider democrat Vlad Plahotniuc a contestat decizia primei instanțe, care a hotărît să înceteze procesul în care Oxana Childescu cere ridicarea sechestrului de pe vila de milioane de euro din Elveția, înregistrată pe numele său.

Childescu nu a fost de acord cu soluția pronunțată de judecătoarea Georgeta Grozav la sfîrșitul lunii octombrie, respectiv s-a adresat Curții de Apel Chișinău, cerînd anularea acesteia, transmite Anticorupție.md.

Oxana Childescu a depus o astfel de cerere încă din luna mai, iar acuzatorii au cerut neadmiterea acesteia. Conform PA, odată cu „efectuarea modificărilor la Codul de Procedură Penală, aceste categorii de litigii urmează a fi examinate la judecătorul de instrucție”. Astfel, PA a cerut încetarea procesului din motivul că instanța nu este competentă să judece cauza în procedură civilă.

Vila din Elveția a fost pusă sub sechestru în luna septembrie curent, anunțul fiind facut de șefa de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin.

„Acest bun a fost cumpărat din banii lui Vlad Plahotniuc în 2012 pentru o sumă de aproximativ 26 de milioane de dolari – bugetul PA pentru aproximativ 13 ani. În prezent este înghețată, proprietarii nu pot vinde acest bun. Sperăm să avansăm cît mai mult pe dosarul penal care este deja în judecată, unde, dacă va fi condamnat Plahotniuc, ar fi posibil să recuperăm prejudiciul cauzat în acest caz inclusiv cu banii din vila care este sechestrată în Elveția”, a menționat Veronica Dragalin.


La sfîrșitul lunii mai 2020, Judecătoria Chișinău a aplicat sechestru pe 10 dintre imobilele deținute de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 33 de milioane de lei. Instanța a respins însă cinci demersuri ale procurorilor anticorupție privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor, estimate la 7,7 milioane de euro, deținute de Plahotniuc în afara Republicii Moldova. Magistrații au admis doar un demers din cele șase privind aplicarea sechestrului asupra imobilelor lui Plahotniuc. Astfel, sechestrul a fost aplicat pe șase apartamente și patru încăperi comerciale. Judecătoria Chișinău a respins însă demersurile privind aplicarea sechestrului pe vilele deținute de Plahotniuc în Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă, înregistrate în Elveția, precum și patru autoturisme înregistrate în Republica Moldova.

Atunci, procurorii au depus recurs împotriva hotărîrii judecătorului de instrucție, iar Curtea de Apel Chișinău l-a respins.

În iunie curent, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins o altă cerere de strămutare depusă de apărătorul fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc. Avocatul Lucian Rogac a solicitat ca examinarea recursului împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 25 septembrie 2020, prin care a fost autorizată aplicarea sechestrului pe o parte din bunurile lui Plahotniuc, să fie preluată de o altă instanță egală în grad. Magistrații CSJ au conchis că motivul invocat de „neîncredere în judecători” nu este unul întemeiat și au dispus judecarea cauzei în continuare la Curtea de Apel Chișinău.

În 2018, jurnaliștii RISE Moldova au publicat o investigație despre patru imobile de lux din străinătate ale lui Vlad Plahotniuc, lider al democraților la acea vreme. Din „imperiul imobiliar” descris făcea parte și vila situată într-o suburbie a Genevei, pe malul Lacului Leman, actualmente obiect al sechestrului.

Anticoruptie.md a deconspirat cum, înainte de a părăsi Republica Moldova, Vlad Plahotniuc a vîndut toate proprietățile de pe strada Bulgară din capitală finului său de cununie, ex-președinteluie Parlamentului, Andrian Candu.

1
2
1
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?