Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Sechestre aplicate pe bunuri în valoare de circa 3 milioane de lei

17 iun. 11:45   Societate
3401 0

Centrul Național Anticorupție a reținut patru persoane, suspectate de intermedierea procesului de obținere frauduloasă a permiselor de conducere, începînd cu identificarea candidaților pentru obținerea permiselor auto și respectiv organizarea întregului proces de perfectare a actelor premergătoare, dar și a examenelor teoretice și practice.

Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru trafic de influență. Tot săptămîna trecută, reprezentanții instituției, conduși de șeful CNA, Alexandr Pînzari, s-au aflat într-o vizită de lucru la Paris pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul managementului bunurilor infracționale și al recuperării acestora, în cadrul unei reuniuni a Rețelei Balcanice a Agențiilor de Administrare a Bunurilor Infracționale (BAMIN). În cadrul reuniunii au fost menționate progresele CNA în contextul identificării și sechestrării unor active valoroase pe teritoriul Franței, în cauza penală denumită generic ”frauda bancară”.

Menționăm că la moment, 8 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sînt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au propus pentru transmitere în judecată 18 cauze penale.


Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri în valoare de circa 3 milioane de lei, săptămîna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuraturii Anticorupție (PA). Printre acestea se numără 2 încăperi locative, o construcție locativă, 3 mijloace de transport, 7 terenuri agricole și unu pentru construcție, indisponibilizate într-un caz de escrocherie și abuz de serviciu.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 16 rapoarte de expertiză și 22 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămîna trecută. De asemenea, au fost finalizate 7 expertize judiciare, iar în gestiunea direcției specializate se află alte 103 de expertize. În perioada menționată au fost organizate 4 instruiri anticorupție pentru 170 de persoane. CNA notifică finalizarea a 2 analize strategice, eliberarea a 118 de caziere de integritate, recepționarea a 60 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1475 de materiale în cancelaria Centrului.

4
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?