Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

S-a aflat prețul de vînzare a terenul pentru viitorul sediu al Ambasadei SUA

29 mar. 11:50   Societate
4584 0

Guvernul anunță elaborarea unui nou acord prin care terenul din strada Tighina va fi vîndut pentru viitorul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova

Terenul de 5,2 hectare de pe strada Tighina va fi vîndut Ambasadei SUA prin intermediul unui acord. Guvernul a inițiat procesul de negociere a documentului care va debloca procesul prin care acest teren din centrul capitalei, abandonat de aproape 17 ani, va putea fi valorificat, iar tot acest sector al Chișinăului va fi revitalizat. Se estimează că prețul de vînzare va fi de circa 15 milioane de Euro, însă toate datele finale vor fi făcute publice după ce echipa de negociatori va încheia toate procesele.

Banii din vînzarea terenului vor fi alocați pentru cîteva proiecte importante:

  • crearea Centrului de Cultură și Artă contemporană „Universul”;
  • reparația școlilor sportive din toată țara;
  • realizarea studiului de fezabilitate și proiectarea viitorului Stadion Național.

Vînzarea se va face la un preț corect și vine cu cîteva condiții obligatorii: păstrarea porților ca obiect arhitectural de valoare, crearea unei zone verzi pe acel teren și respectarea unor restricții de înălțime.

Pînă la 10 aprilie, proiectul urmează a fi avizat de ministere și de Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană. Ulterior, vor începe negocierile care vor stabili exact textul noului acord, inclusiv suma finală a tranzacției, înălțimea construcției și banii care vor fi asigurați de partea americană pentru răscumpărarea clădirilor de la proprietarii privați.


Cîteva aspecte importante ale acestui proces:

  • Ambasada SUA caută un teren pentru sediu mai bine de 20 de ani. Prima discuție privind acest teren a avut loc în 2008, la scurt timp după demolarea, în 2007, a fostului stadion.
  • Prima solicitare oficială a Ambasadei SUA de a obține acest teren a fost făcută în 2015 și de atunci reprezentanții misiunii diplomatice discută cu autoritățile de la Chișinău.
  • Ambasada va investi cel puțin 250 de milioane de dolari în acest proiect care va oferi un plus de valoare centrului urban al Chișinăului.
  • Pe parcursul a mai mult de 30 de ani, SUA au ajutat cetățenii Republicii Moldova cu peste 2,5 miliarde de dolari asistență nerambursabilă. Avem un parteneriat strategic, stabil și puternic cu SUA.
  • Nu este vorba despre vânzarea stadionului, având în vedere că acesta a fost demolat în 2007. Vorbim despre vânzarea unui teren lăsat în paragină. De 17 ani zona este insalubră, murdară, transformată în adăpost pentru câini vagabonzi și oameni ai străzii.
7
1
0
3
56

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?