El menționează că lista cîștigătorilor este și impresionantă, și pițătoare, dovadă că Moldova are și va avea film.
„M-am bucurat să văd nume „grele”, obișnuite cu covorul roșu de la cele mai mari competiții cinematografice din lume - precum Cristi Puiu, Tudor Giurgiu și Valeriu Andriuță - și să știu că ei își doresc să facă film ÎN și CU Moldova. M-am bucurat să descopăr și o generație nouă de cineaști, care deja se afirmă cu succes în această artă, cum ar fi Lucia Lupu, Vlad Bolgarin sau ucraineanca Daria Onyshchenko”, a spus ministrul Sergiu Prodan într-un mesaj făcut public astăzi.
Potrivit ministrului Culturii, foarte curînd, CNC va semna contractele de finanțare cu casele de producție și, într-un timp scurt - rezonabil de scurt pentru o producție cinematografică -, publicul va putea vedea istoriile propuse în concurs pe marile ecrane. Iar odată cu aceasta, vom putea vorbi de plusvaloarea adusă de artei cinematografice de noile filme moldovenești.
„Este tocmai rezultatul pe care ni l-am propus atunci cînd, împreună cu CNC și cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului, am schimbat modalitatea de finanțare a proiectelor cinematografice și de organizare concursului. Vom căuta și alte căi de a îmbunătăți accesul la finanțare, de a susține și a încuraja industria de film din țară - inclusiv prin crearea Fondului Cinematografiei, care va fi o finalizare a eforturilor noastre de peste zece ani de a schimba lucrurile în domeniu”, a spus Sergiu Prodan.
El le-a urat echipelor de creație mult succes, menționînd că le așteaptă un drum plin de provocări - pentru că așa se face filmul. „Mai știu însă că talentul și ambiția voastră pot răsturna munți!”, a adăugat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Lista integrală a proiectelor cîștigătoare poate fi văzută mai jos, iar rezultatele detaliate ale concursului pot fi consultate la https://cnc.md/rezultate-finale-2024/.
Adăuga comentariu