X 
Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

Prodan: „Sîntem interesați în preluarea bunelor practici italiene în domeniul culturii”

22 noi. 2023,, 07:18   Societate
1044 0

În cadrul vizitei de lucru la Roma, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a avut mai multe întrevederi cu responsabili din domeniul culturii ai Republicii Italiene.

Împreună cu directorul general al Muzeului Național Roman, dl Stéphane Verger, ministrul Sergiu Prodan a vizitat două dintre părțile integrante ale acestei instituții de cultură - Palazzo Massimo și Palazzo Altemps -, și a discutat despre felul în care este organizată activitatea muzeistică în Italia.

Despre principiile după care funcționează sistemul de protejare a patrimoniului imaterial în Italia a vorbit cu dl Leandro Ventura, directorul Institutului Central pentru Patrimoniul Imaterial. „Am agreat să facem schimb de experiență, în special pentru reorganizarea Institutului Patrimoniului Cultural și a Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, pe care am inițiat-o”, a menționat Sergiu Prodan.

Cu dna Elena Calandra, directoarea Institutului central de arheologie, discuția s-a focusat pe colaborarea pentru crearea unei baze naționale de date arheologice, după modelul Geoportale Naționale Archeologia. La fel, ministrul Culturii și-a exprimat disponibilitatea de a face schimb de bune practici în domeniul cercetărilor arheologice preventive în zona construcțiilor noi, dar și pentru parteneriate între instituțiile de cercetare în domeniul patrimoniului.

Patrimoniul imaterial și salvgardarea acestuia a fost subiectul-cheie abordat și la întîlnirea cu echipa „Soprintendenza speciale di Roma” - structură a Ministerului italian a Culturii, responsabilă pentru protecția și conservarea patrimoniului cultural al orașului Roma. „Mi-am exprimat deschiderea pentru preluare experienței colegilor italieni în cazul protejării, valorificării și promovării patrimoniului material și imaterial din Republica Moldova”, a spus ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?