X 
Cutremure stiri: 504

Prodan în inspecție la TNOB Maria Bieșu: Ministerul Culturii va constitui un grup de lucru

16 sep. 16:08   Societate
10 ore in urma 2038 0

După ploile torențiale care au inundat scena Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu din capitală, în inspecție a mers și Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, ieri, 15 septembrie, anunță Noi.md

În urma vizitei, ministrul a anunțat că urmează să fie constituit un grup de lucru care va inspecta 38 de instituții cultural-artistice din subordinea ministerului.

”Am mers, împreună cu colegii din minister, să verificăm la fața locului situația creată la Teatrul National de Opera si Balet Maria Biesu. Acolo, din cauza ploii torențiale de ieri și sub presiunea cantității mari de apă căzută pe acoperiș, au cedat două țevi de scurgere. Am urcat și pe acoperișul clădirii, pentru a vedea pagubele produse de intemperie și a identifica necesitățile de reparație.

Am mulțumit echipelor tehnice care au răspuns prompt la apelul administrației teatrului, schimbând țevile distruse și evacuând apa din interior. Astfel, datorită intervențiilor rapide, situația a fost remediată. Iar Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, care se ține la Chișinău, a continuat și în această seară, cu minunatul balet „Lacul lebedelor”, care s-a bucurat de o sală plină de spectatori. Mâine, la prima oră, vom constitui un grup de lucru care, în următoarele zile, va verifica toate clădirile ce se află în gestiunea celor 38 de instituții cultural-artistice din subordinea Ministerului Culturii. Majoritatea acestor clădiri sînt și monumente istorice ocrotite de stat și suntem datori să luăm măsuri dacă au suferit de pe urma ploii, dar și să ne asigurăm că pot face față unor fenomene climatice extreme în viitor”, se arată într-un mesaj al lui Prodan.

Redacția Noi.md a adresat astăzi, 16 septembrie o solicitare către responsabilii din cadrul Ministerului Culturii privind oferirea mai multor detalii despre grupul care urmează să fie constituit, și dacă a fost constituit, însă la momentul publicării știrii nu a primit nici un răspuns.


0
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав