Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Procurorii vor cere astăzi arest preventiv pentru cei trei angajați ANSA

22 apr. 2021,, 10:50   Societate
2266 0

Judecătoria Ciocana va examina astăzi demersurile procurorilor cu privire la arestarea preventivă a trei angajați ai Laboratorului de expertiză din cadrul ANSA, reținuti în dosarele „certificatelor sanitare”.

Cei doi comercianți, reținuți de CNA, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și vor fi cercetați în stare de libertate.

Centrul Național Anticorupție a publicat imagini revoltătoare din biroul unui medic veterinar de la Piața Centrală, care ia bani pentru a admite în vînzare carne, care nu ar fi bună de consum. „Una bună, una nebună, da una nebună chiar cu totul mi-ai adus. Am să te tochesc! Văi Ghena, tu aduci toate zdohniturile la vînzători!”, spune, la un moment dat, medicul, adresîndu-se unui persoane care ar livra carne halelor din Piața Centrală.

5 persoane, dintre care 3 medici veterinari din cadrul Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară şi 2 agenţi economici au fost reținuți, în urma unor percheziții efectuate de CNA. Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat la domiciliile acestora, în birourile de serviciu şi automobile, dar şi în halele din Piaţa centrală a municipiului Chişinău. Procurorii conduc urmărirea penală, care se desfăşoară în cadrul a 43 de dosare, pornite pe fapte de corupere pasivă şi activă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?