X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Primarul unei localități din Drochia, prins beat la volan

6 oct. 2023,, 17:15   Societate
2480 0

Aseară, în jurul orei 22:00, polițiștii de patrulare au stopat la ieșirea din satul Pervomaiscoe, raionul Drochia, un automobil care se deplasa neuniform.

În urma verificărilor a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, care se afla în stare vădită de ebrietate şi de la care se simțea un miros puternic de alcool.

La solicitarea poliţiştilor de a fi testat alcoolscopic, conducătorul auto a refuzat atît testarea cu aparatul Drager, cît şi prelevarea probelor biologice în vederea determinării concentraţiei de alcool.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.


Conform legislației în vigoare persoana se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Ulterior s-a stabilit că bărbatul deține o funcție de conducere, mai exact cea de primar într-o localitate din raionul Drochia.

Inspectoratul General al Poliției vine repetat cu apel către șoferi să respecte regulile de circulație și să nu conducă în stare de ebrietate, pentru a nu pune în pericol propria viață, dar și a celor din jur.

Reiterăm că, nu vom tolera astfel de comportament în trafic, indiferent de statutul și funcția deținută.

11
2
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?