Încheierea a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), urmare a demersului procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care au solicitat prelungirea măsurii preventive.
Examinarea dosarului în instanța de judecată continuă, iar pînă la pronunțarea unei hotărîri judecătorești finale, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Adăuga comentariu