X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4051

Prima etapă a lucrărilor de restaurare a Circului s-a încheiat

22 mai. 16:30   Societate
2464 0

Cu o investiție de peste 2,2 milioane de euro din partea Uniunii Europene prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a fost încheiată prima etapă a lucrărilor de conservare și restaurare a Circului de Stat din Chișinău. Cu această ocazie, joi, 23 mai 2024, va fi organizată o conferință de presă.

Va participa președinta Maia Sandu, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, și reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.

Menționăm că Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi.

Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

5
4
1
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?