Cele mai multe sesc'ii de votare urmează să fie deschise în Republica Italiana- 60, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord- 17, România- 16, Stale Unite -16, Regatul Spaniei -11, în timp ce în Federația Rusă vor fi deschise numai 5 secții de votare.
Dintre acestea, 3 secții de votare vor fi constituite pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Finlanda şi Republicii Islanda care au ales să utilizeze drept metodă alternativă de vot, votarea prin corespondență, notează noi.md.Potrivit hotărîrii aprobate de CEC, decizia a fost luată în conformitate cu prevederile legislației electorale și cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, secțiile de votare vor fi constituite pe lîngă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza datelor înregistrării prealabile, informațiile prezentate de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la numărul şi locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, altor informații relevante: date oficiale deținute și/sau publicate periodic de autoritățile competente ale țărilor gazdă privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, date prezentate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.
Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora în termenele stabilite în Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 și Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și implementare a votului prin corespondență.
Totodată, potrivit hotărîrii CEC, se pune în sarcina MAE să identifice localurile secțiilor de votare, în corespundere cu condițiile tehnice stabilite de cadrul normativ, precum și să propună persoane în calitate de președinți și secretari ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Adăuga comentariu