X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Președintat a premiat absolvenții de nota 10 la BAC

5 iul. 14:00   Societate
2652 0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a felicitat absolvenții care au obținut 10 pe linie la bacalaureat, pe părinții acestora și pe profesorii care au pus umărul la educația lor.

”Sîntem mîndri de voi, rezultatele voastre remarcabile demonstrează că munca aduce succesul și avem încredere că veți continua să mergeți înainte, să îndrăzniți, să învățați din greșeli și să continuați cu aceeași pasiune. În semn de apreciere, am acordat celor 57 de absolvenți diploma Președintelui Republicii Moldova.

Avem copii foarte buni care se vor descurca oriunde în lume, dar nicăieri nu e nevoie mai mare de talentul și energia lor decît acasă. I-am rugat să ne ajute să facem din Moldova țara pe care ei o merită - pașnică, liberă, unde tinerii au oportunitatea să-și creeze o viață împlinită. Dragi absolvenți, aveți încredere în puterea voastră de a schimba lucrurile. Mult succes în realizarea visurilor voastre, pe care sper să le legați de Moldova”, a scris Sandu într-o postare pe pagina sa de facebook.

De menționat că în acest an au fost admiși 11 321 de candidați din licee, 3 815 candidați din colegii și centre de excelență, 210 candidați din universități, 198 de persoane în regim extern și 2 510 restanțieri. În total – 18 054 de absolvenți. Potrivit rezultatelor de după contestare, 57 de elevi și eleve au obținut nota 10 pe linie la sesiunea de bac.

Sesiunea suplimentară a examenelor pentru clasele liceale se va desfășura în perioada 15-22 iulie. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de bacalaureat în data de 24 iulie, iar rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate în data de 29 iulie 2023.


1
0
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?