X 
Cutremure stiri: 506

Polițistă de frontieră și inspector vamal de la Sud – în judecată

3 oct. 10:31   Societate
2 ore in urma 1006 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud” anunță trimiterea în judecată a polițistei de frontieră și inspectorului vamal, care în noiembrie 2021 au legalizat fraudulos intrarea în țară a unui automobil înregistrat în Polonia.

Atunci, potrivit datelor false introduse în sistemele de frontieră și vamale din Moldova, la volanul mașinii ar fi fost o femeie din România, care ar fi revenit în Moldova din Ucraina la volanul mașinii înregistrate în Polonia, la doar un minut de la pretinsa ieșire spre Ucraina.

Mai mult decît atît, femeia din Galați, România, care figura în sistemele informaționale că ar fi fost la volanul mașinii, potrivit probelor din dosar în acea perioadă nu se afla în Moldova, ci făcea tratament la domiciliu în România. Totodată, oamenii legii au constatat că permisul de conducere introdus în sistemul informațional conținea alte date decît al ei, iar pașaport de călătorie nici nu deținea.

Urmare a investigațiilor comune cu Direcția regională Sud a Poliției de Frontieră, procurorii PCCOCS le-au prezentat celor doi învinuirile pentru fals informatic. Potrivit Codului penal, fapta se pedepsește cu amendă de pînă la 92.500 lei sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

Acum, urmează să se pronunțe Judecătoria Cahul, timp în care cei doi inculpați beneficiază de prezumția nevinovăției, pînă la o hotărîre judecătorească finală, potrivit legii. Procurorii PCCOCS continuă investigațiile, pentru deconspirarea complicilor și stabilirea altor eventuale episoade infracționale în dosarul investigat.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав