Verificările interne confirmă că informațiile care au apărut recent în spațiul public nu provin din infrastructura IGPF, precizează sursa
"În urma unei analize amănunțite, s-a constatat că nu există nicio compromitere a sistemului nostru informatic. Toate bazele de date și informațiile sensibile gestionate de Poliția de Frontieră sunt în deplină siguranță. Orice afirmație privind scurgeri de date din cadrul IGPF este nefondată" menționează IGPF.IGPF subliniază că toate măsurile de securitate cibernetică sunt în vigoare și sunt aplicate în conformitate cu cele mai bune practici internaționale. Instituția colaborează cu specialiști IT și autorități naționale pentru a monitoriza constant securitatea sistemului și a preveni orice tentativă de acces neautorizat.
„Facem apel la cetățeni și la mass-media să se bazeze doar pe informații oficiale. Vom lua măsuri ferme pentru combaterea răspândirii de știri false și vom continua să asigurăm protecția datelor și siguranța frontierei naționale”, declară șeful Poliției de Frontieră Ruslan Galușca.
Instituția își continuă activitatea în mod normal și rămâne vigilentă în ceea ce privește securitatea cibernetică.
Adăuga comentariu