Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

Poate Stoianoglo candida din nou la funcția de Procuror general. Răspunsul ministrei justiției

1 dec. 2023,, 07:34   Societate
3218 0

„Funcția de procuror general este una destul de importantă. Sunt sigură că ar putea fi mai multe persoane care ar putea să candideze, dar a fost un termen insuficient pentru a fi încurajate și determinate să aplice”.

Așa a explicat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, cînd a fost întrebată despre lipsa de interes pentru concursul de selectare a candidatului la funcția de procuror general. Mai multe declarații pe subiect a făcut la emisiunea „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, ediția de joi, 30 noiembrie curent, notează Noi.md cu referire la realitatea.

„Între timp, s-au mai vehiculat anumite decizii, inclusiv cea a Curții Constituționale, modificări pe lîngă Legea nr. 3”, a continuat ministra, „de aceea, am considerat că este nevoie să fie un termen mai mare pentru concurs”.

La aceeași emisiune, întrebată dacă Alexandr Stoianoglo poate candida încă o dată, inițial Veronica Mihailov-Moraru a răspuns că nu, după care a adăugat următoarele: „Ar corespunde criteriilor. El a fost demis. Candidatul care depune dosarul trebuie să corespundă mai multor criterii: reputație, competență profesională, etc. Este opțiunea sa, dacă va dori să aplice sau nu”.

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a prelungit concursul pentru selectarea procurorului general pînă în data de 29 decembrie 2023. Decizia a fost luată după ce la expirarea termenului anunțat inițial s-au înscris doar doi candidați. Este vorba despre avocatul Ilie Rotaru și procurorul Igor Demciucin.

8
4
0
1
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?