Cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor, fiind plasate în izolator pentru 72 de ore.
Astfel, în procesul documentării au fost fixate mai multe episoade de mobilizare a cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești, achitarea ilegală a transportatorilor de pasageri la protestele organizate, precum și achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii. De asemenea, a fost documentată plata suplimentelor la pensii și la salarii pentru unii bugetari prin intermediul aplicației “ПСБ» a Bancii din Federatia Rusă “Промсвязьбанк”.
În total, au fost efectuate 51 de percheziții la 20 figuranți, inclusiv în birourile acestora din incinta organizației teritoriale Comrat a formațiunii. Totodată, percheziții au avut loc la domiciliile și în automobilele bănuiților.
Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul.
CNA amintește că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Adăuga comentariu