Transnistria stiri: 1446
Preşedintele stiri: 4071

Patru polițiști au ajuns la spital în urma altercațiilor de la protestul fermierilor

16 dec. 2020,, 14:16   Societate
4958 3

Poliția îndeamnă toți participanții la protest să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor.

Oamenii legii cer atît participanților la proteste, cît şi tuturor cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine pentru ca acțiunile să se desfăşoare în condiţii optime.

Potrivit unui comunicat de presă, poliţia susține că nu are scopul de îngrădire a dreptului cetățenilor la exprimare, dar acesta urmează a fi asumat responsabil, fără a fi încălcate drepturile şi libertăţile altor persoane.

”Potrivit legislației sînt interzise întrunirile prin care se urmărește:

- îndemnarea la război de agresiune, la ură națională, rasială, etnică sau religioasă;


- incitarea la discriminare sau violență publică;

- subminarea securității naționale sau a integrității teritoriale a țării, săvîrșirea infracțiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralității publice, a drepturilor și a libertăților altor persoane ori punerea în pericol a vieții sau a sănătății acestora”, scrie în comunicat

De asemenea, pentru a evita răspîndirea virusului COVID-19, precum și pentru a nu pune în pericol sănătatea și siguranța persoanelor din comunitate, Poliția îndeamnă participanții la protest să respecte distanţa socială și echiparea corespunzătoare cu măşti. Oamnii legii spun că cei care instigă la ură și agresiune vor fi pedepsiți potrivit legislației în vigoare.

Totodată s-a anunțat că patru angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la spital, după ce s-au ales cu diverse traumatisme în urma protestul de la Parlament. Anunțul a fost făcut de poliția națională, printr-un comunicat de presă.

„În rezultatul acțiunilor ilegale admise de protestatari, au avut de suferit patru angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, care au primit diverse traumatisme fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, informează Poliția.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?